Uniunea Europeană ne dă bani să ne tratăm de tuberculoză

Ultima actualizare:

În România, Ministerul Sănătăţii consideră tuberculoza o problemă majoră de sănătate publică. Statisticile arată că anul trecut peste 11.600 de adulți și aproximativ 500 de copii erau înregistrați cu această boală. Europa vine în ajutorul României. Astel, în următorii trei ani, vom primi de la Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei peste 4,3 milioane de euro pentru programe de combatere a acestei afecțiuni.

Potrivit Ministerului Sănătății, cu banii primiți de la Fondul Global, va fi evaluată și revizuită  Strategia Națională de Control a Tuberculozei în România 2015 — 2020, dar  și extinsă până în 2025. De asemenea, va fi revizuită legislația națională pentru achiziția de medicamente și teste de diagnostic în vederea simplificării și debirocratizării procedurilor.

În premieră, va fi elaborat Planul de bază pentru lanțul de  aprovizionare și va fi definită metodologia pentru gestionarea stocurilor și estimarea nevoilor de medicamente și teste de diagnostic.

Ministrul a transmis că cea mai importantă activitate din acest proiect o constituie reforma serviciilor medicale pentru pacienții cu tuberculoză în sensul de inversare a piramidei serviciilor medicale și de acordare a acestora cât mai aproape de pacient. ”Vrem ca aceste servicii să nu se mai focuseze, ca până acum, pe spitalizarea pacientului, ci mai degrabă să fie acordate în regim ambulatoriu, prin medicul de familie, prin dispensarele de tuberculoză și de ce nu – poate chiar la domiciliul pacientului. Pentru această activitate colaborăm cu Organizația Mondială a Sănătății pentru a stabili noi criterii de spitalizare, noi criterii de acordare a serviciilor în ambulator, astfel încât până la finalizarea  proiectului să avem un nou sistem și poate un nou mecanism de finanțare al acestor servicii”, a mai spus Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Cum îi afectează tuberculoza pe români

Tuberculoza este o boală infecțioasă provocată de un microb, Mycobacterium Tuberculosis. Este una dintre cele mai frecvente boli infecțioase din lume, de aceea e considerată o problemă de sănătate publică, diagnosticul și tratamentul fiind gratuite în România.

Conform rapoartelor medicale, țara noastră a înregistrat anul trecut 11.630 de cazuri de tuberculoză la adulți. Dintre acestea, 9.818 au fost cazuri noi, iar 1.812 au fost recidive. Cele mai multe cazuri de tuberculoză au fost diagnosticate în București (822 de cazuri), Iași (599 de cazuri) și Dolj (595 de cazuri). La polul opus se află județele Harghita (56 de cazuri), Covasna (63 de cazuri) și Sălaj (90 de cazuri).

În ceea ce privește tuberculoza la copii, anul trecut au fost diagnosticate 545 de cazuri, dintre care 5 au fost recidive.

Specialiștii spun că tuberculoza se poate localiza în orice organ, dar cel mai frecvent în plămân, producând tuberculoza pulmonară. Diagnosticul altor forme de tuberculoză se face de către medicul din specialitatea organului afectat. Simptomele bolii sunt tusea ce durează mai mult de 3 săptămâni care nu cedează la tratament, uneori hemoptizia (expectorație de sânge), oboseală, slăbiciune, transpirații noaptea, scăderea poftei de mâncare cu scădere în greutate.

Ministerul Sănătății transmite că, anul viitor va fi realizat  un proiect pilot  care va avea la baza noua metodologie.

Citește și:

Sunt Maria şi am avut tuberculoză. Vă rog, nu-mi ucideţi viitorul!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
nasterea domnului jpg
index (34) webp
casa din care se auzeau zgomotele jpg
Insomnie jpg
targ craciun sibiu 2 jpg
shutterstock 1940409940 jpg
pufuleti jpeg
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
image
actualitate.net
image
actualitate.net