Cum ne ferim de coronavirus în camerele de hotel. 10 reguli pentru o cazare în siguranță
Suntem în plin sezon al vacanțelor, dar și în plină pandemie de coronavirus, într-o perioadă critică, în care numărul cazurilor de infectări bate record după record. Dacă v-ați luat inima-n dinți și ați decis să plecați undeva cu familia, mare grijă la cazare! Chiar dacă hotelierii respectă normele de protecție și și-au înăsprit regulile de igienă, ar fi bine să vă luați și voi, suplimentar, câteva măsuri de siguranță.
Măsuri luate de hotelieri
Toți medicii ne spun că riscul de contaminare cu periculosul Covid-19 crește în spațiile închise, dacă nu purtăm mască. În aceste condiții, ne întrebăm cât de sigure sunt camerele de hotel, unde folosim pat, prosoape, perne, șifonier după alte persoane străine, posibil infectate și asimptomatice. Majoritatea hotelierilor s-au aliniat condițiilor impuse de autorități, privind măsurile de protecție și s-au reorganizat din punct de vedere logistic. Au montat panouri de plexiglas la recepție, au realizat marcaje pe pardoseală care atrag atenția asupra necesității păstrării distanței, personalul poartă mască, viziere, mănuși, iar accesul în restaurante închise, spa-uri și piscine interioare e restricționat. Și în camere s-au luat măsuri speciale, care variază de la hotel la hotel. Unii au eliminat toate obiectele neesențiale, precum pliante, meniuri, pături sau al doilea rând de perne.
S-au eliminat din camere obiectele neesențiale
„Noi am înlocuit paharele de sticlă cu unele de unică folosință, am scos periile de haine din camere, cuvertura de pe pat și pernele decorative. Telecomanda pentru tv și pentru aerul condiționat sunt înfoliate și sigilate pentru igienizare ușoară după fiecare oaspete.
Nu se schimbă lenjeria și prosoapele pe toată perioada sejurului, decât în situații speciale, iar camerista intră doar pentru eliminarea gunoiului zilnic, în lipsa oaspetelui. Odată eliberate, camerele intră în tratament de igienizare și dezinfectare corespunzător noilor proceduri, se spală pernele și husa de protecție de pe pat, toate suprafețele se curăță cu dezinfectanți profesionali, lavetele și cârpele se schimbă după fiecare cameră curățată. Acordăm o atenție deosebită clanțelor, mânerelor, întrerupătoarelor, prizelor, telecomenzii etc. Camera reintră în circuitul de cazare la o distanță de minimum 48 de ore de la eliberare”, aflăm de pe continentalhotels.ro.
Și la Hotel Cișmigiu lenjeria și prosoapele se schimbă doar la cerere, husa de pe pat se spală după fiecare oaspete, produsele de la minibar sunt igienizate și înfoliate individual, iar micul dejun se aduce la ușa camerei, ambalat și cu tacâmuri de unică folosință.
10 sfaturi pentru turiști
Pe lângă toate acestea, și voi trebuie să vă luați câteva măsuri de siguranță.
- Alegeți cu atenție pensiunea sau hotelul și citiți recomandările altor turiști. Este primul criteriu de selecție.
- Dacă mergeți cu mașina și spațiul vă permite, puteți să vă luați de acasă lenjerie de pat, perne și prosoape. Puneți-vă în bagaj șervețele antibacteriene, o sticlă cu pulverizator plină de spirt și o lavetă.
- La sosire, purtați mască, inspectați camera înainte de a despacheta, asigurați-vă că totul e igienizat și deschideți larg ferestrele. Dacă timpul vă permite, puteți merge să vă plimbați prin stațiune până când camera se mai aerisește.
- Dezinfectați cardul de acces sau cheile primite de la recepție.
- Curățați obiectele de uz comun din cameră cu spirt sau cu șervețele antibacteriene: clanțele, înrerupătoarele, robineții, scaunul de toaletă, telecomanda, mânerele de la uși, dulapuri, ferestre.
- Îndepărtați cuvertura de pe pat fără a o vântura prea mult și nu o folosiți, căci nu toate hotelurile o spală după fiecare client.
- Nu mergeți desculți prin cameră, folosiți papuci aduși de acasă.
- Nu folosiți paharele din cameră, decât dacă sunt de unică folosință, sigilate.
- Nu stați cu nasul în perdea, privind pe fereastră. Nici acestea nu sunt spălate după fiecare client.
- Purtați mască în spațiile comune (lift, hol, recepție). Nu vă urcați în lift cu alte persoane străine.