O trupă care a făcut furori la «Românii au talent» vine cu o nouă surpriză
Vă aduceţi aminte de trupa Melodi, cea care a ajuns până în semifinale, sezonul trecut, la „Românii au talent” şi a uimit juriul cântând la ţambal o piesă de la Metallica? Experienţa concursului i-a făcut pe artişti să-şi ia şi mai mult avânt pe plan muzical.
Cine ar fi crezut că genul pop-rock poate fi combinat cu ţambalul?! Ei bine, trupa Melodi a dat dovadă că orice artificiu făcut în muzică e permis şi posibil. În primăvară, artiştii au făcut furori la „Românii au talent”, cântând la ţambal, contrabas şi chitară bass piesa „Nothing else matters”. De la concursul Pro TV până la lansarea unui nou single în acelaşi stil a fost doar o chestiune de timp. Azi, trupa se mândreşte cu o piesă nouă numită „Îmi place toba mare”, o combinaţie de versuri amuzante, pe ritmuri balcanice şi pop-rock. Ideea de bază a pornit de la complexitatea de instrumente - de la tobă, chitară electrică, până la fluier şi acorduri de ţambal.
Trupa Melodi are o vastă experienţă pe piaţa muzicală de la noi, de mai bine de 8 ani. Managerul, dar şi cel care stăpâneşte cel mai bine ţambalul, Alexandru Micu, alături de soţia lui, a pus bazele acestei trupe, având la activ colaborări cu artişti consacraţi de la noi, precum Marcel Pavel, Andra, Connect-R, Adrian Enache, Andreea Banică, Paula Seling sau Ovi Jacobsen.
Ascultă aici noua lor piesă.
Iată mai jos prestaţia lor de la "Românii au talent".