Soţia lui Cabral a dat Citroënul pe un BMW
Andreea Ibacka şi-a luat maşină nouă. Ultima achiziţie în domeniu a soţiei lui Cabral este o bijuterie pe patru roţi de culoare neagră. Frumoasa blondă a optat pentru acelaşi model de automobil pe care îl deţine şi Cabral.
A trecut doar un an de când Andreea Ibacka şi-a schimbat maşina. În primăvara anului trecut, ea şi-a cumpărat un Citroën DS3, de culoare alb perlat, de care era foarte mândră. Însă vedeta a simţit nevoia pentru o nouă schimbare de autoturism. Andreea a optat recent pentru un BMW negru, o adevărată bijuterie pe patru roţi.
2012- Conducea un Citroën alb perlat
La începutul acestei săptămâni, fotoreporterii Click! au surprins-o pe soţia lui Cabral în Bucureşti, în timp ce se afla la volanul noului său autoturism. După ce şi-a parcat maşina, actriţa a coborât şi, timp de mai bine de o jumătate de oră,şi s-a învârtit în faţa maşinii. În plus, atunci când un şofer a parcat aproape de BMW-ul ei, vedeta a sărit ca arsă şi a verificat imediat dacă acesta reprezintă vreo ameninţare pentru bijuteria ei pe patru roţi. Îmbrăcată extrem de şic, soţia lui Cabral a atras privirile trecătorilor.
Are acelaşi model de maşină cu soţul ei, Cabral
Acum aproape o lună, Cabral a fost surprins de fotoreporterii Click! la volanul noii maşini, un model seria 5, al cărui preţ poate ajunge şi la 80.000 €.
Acesta e foarte încântat de noua sa achiziţie pe patru roţi, pe care a ales-o după ce s-a sfătuit cu fanii săi, pe blogul personal. Atât Cabral, cât şi soţia lui Andreea şi-au personalizat noile autoturisme şi au trecut iniţialele lor la număr.