In memoriam Michaela Niculescu. Un articol emoţionant despre cea care a fost Mica de la «Abracadabra»

Ultima actualizare:
Michaela Niculescu, în emisiunea «Abracadabra». (Foto: Pro TV)
Michaela Niculescu, în emisiunea «Abracadabra». (Foto: Pro TV)

Se spune că Dumnezeu îi alege pe cei buni să-I stea alături în ceruri. Din păcate, de această dată a ales-o pe Mica, tânăra care a fermecat publicul pe când era copil, alături de echipa Abracadabra. Aceasta a murit în cursul zilei de joi, la Spitalul Clinic Fundeni, acolo unde se afla internată de mai bine de 2 luni.

Michaela Niculescu avea doar 31 de ani, însă asta nu a împiedicat-o să demonstreze câtă forţă şi inteligenţă ascunde în trupul său firav. În anii care au trecut, Mica a dovedit că are un talent actoricesc aparte, dând viaţă personajelor Abracadabra timp de 10 ani. A intrat în echipa „Magicianului" în 1991, pe când avea doar 9 ani. După terminarea proiectului, a renunţat la scenă şi s-a dedicat carierei. A absolvit Colegiul „Spiru Haret" şi Universitatea din Bucureşti, secţia Limbi străine şi Literatură. A urmat cursurile Masterului de Arte ale Universităţii din Paris, 12, Val-de- Marne şi pe cele ale Universiţătii din Viena, secţia Litere şi Filosofie.

Michaela Niculescu, în emisiunea «Abracadabra». (Foto: Pro TV)
Michaela Niculescu, în emisiunea «Abracadabra». (Foto: Pro TV)

A fost un student eminent, primind burse de studiu şi cercetare în toată Europa: Anglia, Franţa, Italia, Olanda, Germania. Tot cu bursă a absolvit şi cursurile Universităţii din Oxford, secţia engleză-istorie. A rămas cercetător la Oxford timp de un an, iar apoi s-a întors în România, unde şi-a luat doctoratul în Literatură şi Filosofie, la Universitatea Bucureşti.

Michaela Niculescu, în emisiunea «Abracadabra». (Foto: Pro TV)
Michaela Niculescu, în emisiunea «Abracadabra». (Foto: Pro TV)

Mica era un om plin de energie şi voie bună, fiind o minune pentru apropiaţii săi. Nici unul dintre colegii de la Abracadabra nu au uitat-o vreodată, copiii Magicianului păstrând o legătură ca de fraţi. Chiar dacă lucra ca specialist IT la IBM, Mica nu renunţase la pasiunea sa pentru muzică. Aproape în fiecare seară, ieşea cu prietenii la karaoke şi binedispunea pe toată lumea cu optimismul său contagios şi felul său de a fi. Aflase de boală în urmă cu mai bine de un an, însă a ţinut numai pentru ea acest lucru.


    Michaela Niculescu, în emisiunea «Abracadabra». (Foto: Pro TV)
Michaela Niculescu, în emisiunea «Abracadabra». (Foto: Pro TV)

Nici măcar familia nu a ştiut că Mica suferă de ciroză hepatică în stadiu avansat, tânăra dorindu-şi să-şi protejeze prietenii, rudele, oamenii dragi. Sufletul său curat a decis că e mai bine să sufere singur, în tăcere, ducând boala cu demnitate până la capăt. Din păcate, adevărul s-a aflat pe 17 ianuarie, când Toni Niculescu, tatăl Micăi, a chemat salvarea în toiul nopţii, pentru că fiica sa vărsa sânge. De atunci, Michaela nu a mai ieşit de la terapie intensivă, zbătându-se zilnic între viaţă şi moarte. Joi, ea a pierdut această luptă, trecând în rândul îngerilor.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o aibă în pază! Mica, nu te vom uita!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
antarctica vostok jpg
profimedia 0949989285 jpg
pregatiri sarbatori amenajare masa gasire cadouri 2223079881 jpg
Universitatea Craiova Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Kate Middleton Foto Getty Images (11) jpg
casa din singur acasa in prezent profimedfia jpg
incendiu ferma dacilor jpg
incendiu club sighisoara jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net