Din ce cauză s-a produs cea mai mare catastrofă feroviară din România. Numărul exact al victimelor nu se cunoaște nici acum
În dimineața zilei de 30 decembrie 1916, un tren pleca din gara Galați cu destinația Iași, având la bord sute de oameni, printre care civili și soldați din diverse națiuni.
Agitația era mare, căci orașul Galați era amenințat de trupele generalului Mackensen, iar mulți călători sperau să ajungă în siguranță la Iași.
Dincolo de oamenii obișnuiți, în tren se aflau și figuri marcante ale vremii: Emil Costinescu, fost ministru de Finanțe, Yvonne Blondel, fiica fostului ambasador francez la București, geograful George Vâlsan, marchizul Belloy și mulți alții, scrie Historia.
Trenul, cunoscut ca „Trenul de Etapă I”, a oprit în mai multe gări pe traseu: Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, unde s-au atașat noi vagoane, ajungând la un total de 26. Încărcat peste măsură cu pasageri și marfă, trenul a necesitat patru locomotive pentru a-l pune în mișcare pe porțiunile mai dificile ale traseului.
Călătoria a fost un coșmar pentru pasageri, așa cum reiese din mărturiile vremii: frig cumplit, vagoane cu scânduri în loc de geamuri, iar unii călători au murit înghețați în timpul drumului.
Tragedia de la Ciurea
Ajuns în noaptea de 30 spre 31 decembrie 1916 la stația Bârnova, trenul părea să-și continue fără probleme călătoria.
Însă, imediat după plecarea din stație, în momentul intrării într-un tunel, mecanicii au observat că trenul prinde viteză necontrolat pe pantă și sistemele de frânare nu mai funcționează.
Cei 27 de kilometri dintre Bârnova și Ciurea au fost parcurși în doar nouă minute, o viteză amețitoare pentru un tren supraîncărcat.
În jurul orei 1:12, la intrarea în stația Ciurea, trenul a deraiat violent. Vagoanele s-au sfărâmat și au luat foc, transformând locul accidentului într-un infern de metal încins și trupuri sfâșiate. Supraviețuitorii au descris scene de groază, cu oameni aruncați în afara vagoanelor sau prinși sub fiarele contorsionate.
În haosul creat, soldații depozitului de muniții din apropiere, un batalion de căi ferate și mai multe companii de soldați români și ruși au intervenit pentru a ajuta victimele.
Cu toate acestea, unii indivizi au profitat de situație și au început să jefuiască bunurile călătorilor morți sau răniți.
Printre oficialitățile sosite la fața locului s-au numărat prefectul de Iași, Petru Fântânaru, directorul serviciului de mișcare CFR și ministrul Lucrărilor Publice, Dimitrie Grecianu. Presa vremii, inclusiv ziarul „Mișcarea”, a relatat dimensiunea tragediei, dar nu a putut oferi un număr exact al victimelor.
Deznodământul
În acest tragic accident feroviar, aproximativ 1.000 de persoane și-au pierdut viața. Trupurile recuperate dintre resturile contorsionate ale trenului au fost depuse în gara Ciurea, însă, în ciuda numeroaselor apeluri pentru identificarea victimelor, doar câteva au fost recunoscute.
Cei decedați au fost înhumați într-o groapă comună de mari dimensiuni, situată la aproape 500 de metri de gară, mormânt care există și astăzi. Printre victime s-a numărat locotenentul Vasile Cantacuzino, fiul lui Matei B. Cantacuzino, iar istoricul Vasile Pârvan a fost rănit în accident.
Pentru a evita demoralizarea suplimentară a populației, deja afectată de desfășurarea nefavorabilă a războiului, guvernul a restricționat și controlat difuzarea informațiilor despre amploarea dezastrului în presa vremii.
Nu a fost efectuată nicio anchetă oficială cu privire la evenimentele din gara Ciurea, astfel că circumstanțele exacte ale accidentului rămân necunoscute.
Nu se știe de ce frânele nu au funcționat în timpul coborârii, deși fuseseră verificate anterior, și nici motivul pentru care linia 1 era ocupată de o garnitură de cisterne, deși ar fi trebuit să fie liberă.
Se presupune că unul dintre pasagerii aflați în primele vagoane a închis din greșeală robinetul de aer comprimat, împiedicând astfel propagarea aerului către frânele celorlalte vagoane.
