Catastrofă în Turcia. Bilanțul incendiului de la hotel ajunge la 66 de morți și 52 de răniți
Autoritățile din Turcia au anunțat ultimul bilanț al incendiului care a cuprins hotelul din stațiunea de schi Bolu. Cel puțin 66 de persoane și-au pierdut viața, iar un număr de 52 sunt răniți transportați la spitalele din Ankara și Istranbul. Hotelul era ocupat în proporție de peste 90% fiind vacanță pentru elevi.
Tragedie de proporții în Turcia

Un incendiu izbucnit marți la un hotel dintr-o stațiune de schi din munții Bolu din Turcia a provocat moartea a 66 de persoane, după ce inițioal s-au anunțat 10 persoane decedate. Unii turiști, panicați de fum și flăcări au sărit de la ferestre în mijlocul nopții.

Aproximativ 52 de persoane au fost de asemenea rănite, a declarat ministrul de interne Ali Yerlikaya la stațiunea de schi Kartalkaya din nord-vestul Turciei, transmite Reuters.

Incendiul a început în jurul orei 3:30 a.m. (0030 GMT) la etajul unde funcționează restaurantul hotelului Grand Kartal cu 12 etaje, au declarat autoritățile.
La momentul izbucnirii incendiului în hotel erau cazați 238 de turiști.
Unii turiști s-au salvat cu ajutorul cearșafurilor
Mai multe mașini de pompieri și ambulanțe au înconjurat clădirea cuprinsă de flăcări violente.
Pe fațada hotelului atârnă cearșafuri albe legate între ele pe care unii oameni au reușit să coboare și să se salveze de flăcări.
Baris Salgur, un oaspete al hotelului, a declarat pentru postul de televiziune NTV că oamenii au sărit de la ferestre pentru a scăpa, inclusiv două femei de la ultimul etaj care i-au îndemnat pe cei de la sol să pregătească perne.
„Când focul s-a apropiat, au sărit imediat”, a spus el.
Un alt turist a declarat pentru Ekol TV că el și familia sa s-au trezit la timp înainte de a fi pornite alarmele. Au intrat pe coridoarele pline de fum și în cele din urmă au sărit de la o fereastră de la un etaj inferior direct pe zăpadă.
Hotelul de 12 etaje a fost construit pe o stâncă, complicând eforturile de stingere a flăcărilor.
Martorii au povestit că nu au găsit extinctoare în timp ce încercau să îi ajute pe oamenii prinși în incendiu.
„A fost atât de rău. Toată lumea sărea pe geamuri de teama morții. Nu existau extinctoare în jur”, a declarat un martor ocular pentru CNN Turk.
„Ambulanțele și camioanele de pompieri au venit foarte târziu, iar oamenii nu știau ce să facă”, a adăugat martorul ocular.
La mai bine de 12 ore de la izbucnirea incendiului, hotelul încă fumegă.