Monica Davidescu: «Voi face exerciţii de recuperare în fiecare zi»

Ultima actualizare:
Vedeta a fost surprinsă,  ieri după-amiază, de  fotoreporterii Click!  plecând de la Spitalul Militar
Vedeta a fost surprinsă, ieri după-amiază, de fotoreporterii Click! plecând de la Spitalul Militar

După luni de zile de suferinţă şi o intervenţie chirurgicală grea, Monica Davidescu (40 de ani) s-a pus, în sfârşit, pe picioare. De două zile, actriţa se poate deplasa fără cârje şi medicul i-a dat voie să şofeze. Pentru a-şi reveni complet, vedeta va trebui să facă, însă, exerciţii de recuperare mult timp de acum încolo.

Deşi mai are drum lung de parcurs până când va putea să facă sport sau să danseze, Monica  este pe calea cea bună. Nu mai depinde de cârje, iar durerile insuportabile au trecut.

"O lună  de zile parcă am fost pe altă planetă din cauza durerilor.  De luni am început antrenamentele de recuperare. Este foarte plictisitor, exerciţiile trebuie făcute lent. Mi s-a spus că primele sunt mai uşoare, dar, în timp, gradul de dificultate va creşte. O şedinţă durează o  oră, dar pe măsură ce voi avansa cu recuperarea, durata va creşte la două ore şi jumătate", ne-a povestit Monica Davidescu, care merge la recuperare la Spitalul Militar.

12 decembrie 2013: La doar câteva ore de la intervenţia chirurgicală la piciorul drept, prietenii au vizitat-o pe actriţă în spital

Vedeta a fost surprinsă,  ieri după-amiază, de  fotoreporterii Click!  plecând de la Spitalul Militar
Vedeta a fost surprinsă, ieri după-amiază, de fotoreporterii Click! plecând de la Spitalul Militar

Din cauza faptului că nu a făcut deloc mişcare în ultimele luni, muşchii de la picioare i s-au atrofiat, iar medicii nu au putut aprecia în cât timp Monica îşi va reveni în totalitate.

„Aici, în spital, circulă o vorbă: recuperarea durează în funcţie de materialul clientului. Cert este că timp de două luni, zi de zi, voi face recuperare", ne-a mai spus vedeta.

2 noiembrie 2013: Chiar dacă era accidentată, Monica a venit în studioul emisiunii “Dansez pentru tine” să-şi susţină partenerul


    Vedeta a fost surprinsă,  ieri după-amiază, de  fotoreporterii Click!  plecând de la Spitalul Militar
Vedeta a fost surprinsă, ieri după-amiază, de fotoreporterii Click! plecând de la Spitalul Militar

Doctorii care îi vor fi alături Monicăi în procesul de refacere au avertizat-o că această perioadă nu va fi tocmai una uşoară. „O să am febră musculară şi o să fac întinderi, medicul m-a atenţionat despre tot acest chin", a povestit actriţa, care abia aşteaptă să revină pe scenă în această seară, după o pauză de două luni. La ora 20.00, Monica Davidescu are spectacol la Teatrul Naţional, cu piesa „Sânziana şi Pepelea", iar luni va pleca la Craiova, unde va juca în „Gaiţele". „Nu-mi permit să-mi ţin colegii în loc. Trebuie să mă întorc pe scenă", ne-a mai mărturisit vedeta.

Pentru că Monica Davidescu s-a descurcat de minune la prima ediţie a emisiunii „Dansez pentru tine» la care a participat, producătorii concursului au vrut-o din nou în show.

Actrița a avut, însă, mare ghinion de această dată. Cu o zi înainte de începerea competiţiei, la repetiții, Monica s-a accidentat grav şi a trebuit să iasă din concurs. În timp ce repeta dansul în ploaie împreună cu partenerul ei, George Boghian - cel care a şi câştigat cel de-al 13-lea sezon al emisiunii, băiatul s-a dezechilibrat şi a căzut peste ea. Actriţa s-a ales cu ligamente rupte la ambele picioare. Vedeta a trebuit să se opereze la piciorul drept, intervenția chirurgicală fiind făcută în urmă cu o lună.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net