Ultima apariţie în public a lui Geo Saizescu a fost la Alexandria! Ce a făcut un admirator când l-a văzut
Geo Saizescu a participat pe 19 august la "Săptămâna filmului românesc" de la Alexandria. Acesta a fost şi ultimul eveniment la care a fost regretatul regizor. Tot aici, când l-a văzut pe regizor, un admirator i-a pupat mâna!
Geo Saizescu s-a simţit extrem de bine la Alexandria, unde a avut loc ultima sa apariţie în public. Înainte de începerea evenimentului, regizorul, însoţit de Alexandra Drăguţ, organizatorul evenimentului şi alte câteva persoane se îndreptau spre o galerie de artă, când un bărbat care l-a recunoscut pe Saizescu a avut o reacţie-şoc! Admiratorul regizorului l-a observat pe acesta când a trecut prin dreptul său şi, chiar dacă vorbea la telefon, a întrerupt discuţia, s-a îndreptat spre el şi... i-a sărutat mâna!
„ Am văzut acest gest cu ochii mei. Noi treceam pe acolo, mergeam să vizităm o galerie de artă înainte de deschiderea evenimentului nostru. ~Nu se poate, Eu nu am cum să nu-l salut pe maestrul Saizescu.~ A închis telefonul şi s-a repezit către el şi i-a pupat mâna. Asta a făcut, iar maestrul a fost foarte plăcut surprins", ne-a mărturisit Alexandra Drăguţ, organizatorul evenimentului de la Alexandria, "Săptămâna filmului românesc", la care a participat şi Geo Saizescu.
"Domnul Saizescu mai fusese în primăvară la Alexandria cu filmul Iubire elenă, împreună cu Sebastian Papaiani. A fost omul care de fiecare dată a avut grijă să-mi dea de citit cutii de cărţi. Mi-a marcat evoluţia şi regret enorm dispariţia lui. Urma ca împreună să lucrăm la următorul film şi la încă câteva proiecte, făceam parte din echipa de regizori a următorului său film...", ne-a mărturisit cu durere în suflet, Alexandra Drăguţ.
Geo Saizescu a murit luni, la vârsta de 80 de ani. Regizorul va fi înmormântat joi, la ora 12.00 la Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti. Trupul neînsufleţit al regizorului Geo Saizescu a fost depus azi în foaierul Teatrului Odeon din Bucureşti.