Anda Adam îşi mai doreşte un copil: “L-aș face și mâine”
Anda Adam este mama unei fetițe de toată frumusețea, Evelin, pe care se pregătește să o creștineze cu mare fast în 15 mai. Anda se descurcă doar cu soțul și cu mama acestuia pentru a o crește pe fiica ei și spune că nu are nevoie de bonă.
Invitată la "Un show păcătos", Anda a povestit despre viața de mămică, despre botezul care este atât de aproape, dar și despre viața profesională: "Am revenit la forma fizică inițială, m-am îngrășat doar 8-9 kilograme. Aseară am lansat un imn compus de Marius Moga pentru naționala de fotbal cu ocazia Campionatului Europen de Fotbal din Franța, a fost acceptat de Federația Română de Fotbal."
În luna a opta de sarcină, Anda Adam încă mai cânta, avea concerte și era activă în emisiuni. Anda este o norocoasă, căci micuța Evelin doarme toată noaptea, nu a avut colici și este foarte liniștită, ceea ce o face să-și mai dorească măcar un copil: "Mai stau puțin și vreau să mai fac un copil. Suntem deciși să mai avem un copil."
Cum arată invitația la botez
Cântăreața vrea să se asorteze cu fetița ei pentru petrecerea de la botez. Evelin va fi creștinată de George (Jorge) și de soția acestuia.