Credeai că le știi pe toate iubitele lui Smiley? Ea a fost prima de care s-a îndrăgostit!
Acum se iubește în secret cu solista Olivia Reyes, însă prima pasiune a artistului a fost tot o Olivia. Frumoasă, brunetă, „Miss Boboc” în liceul din Pitești, unde învățau amândoi.
Se spune că prima iubire nu se uită niciodată. Cu siguranță e valabil şi în cazul lui Andrei Tiberiu Maria, alias Smiley (32 de ani), mai ales că el lucrează și acum în branșă cu prima femeie de care s-a îndrăgostit. Aceasta se numeşte Olivia (32 de ani), este o adevărată apariție, înaltă, filiformă și cu zâmbet mortal și lucrează la casa de discuri MediaPro Music. Smiley și Olivia au fost colegi la Colegiul Naţional “Zinca Golescu” din Piteşti şi s-au iubit cu patimă timp de doi ani. Au fost împreună din clasa a X-a și până într-a XII-a.
A apărut în videoclipul trupei lui Smiley
În acea generație, Olivia fusese desemnată “Miss Boboc”, deci este lesne de înțeles de ce lui Smiley i se aprinseseră călcâiele după ea. Mai mult, tânăra l-a salvat pe solist și pe vremea când, la început de carieră cu trupa Simplu, avea nevoie de fete care să apară în videoclipul piesei „Oare ştii” (2002). Ea s-a oferit să apară în videoclip şi bine a făcut, căci a dat excelent pe cameră. Chiar dacă drumurile li s-au despărţit ulterior, Smiley și Olivia au rămas să activeze în același domeniu: el cântă, iar ea se ocupă de imaginea vedetelor la casa de discuri pe care o reprezintă. „Au fost iubiţi timp de doi ani, în liceu. Le stătea bine împreună. Au rămas în relații bune, se mai întâlnesc la evenimentele mondene”, ne-au povestit surse din apropierea celor doi. Ultima oară s-au văzut anul acesta, la sfârşitul lunii mai, la petrecerea organizată de Universal Music (Universal Music România a împlinit 10 ani în România şi un an de la achiziţia MediaPro Music). În prezent, Smiley are o relație secretă cu o solistă originară din America, Olivia Reyes.