Adina Halas și-a luat doctorul estetician cu ea în vacanța din Laponia. Cele mai bune sfaturi despre cum să îți îngrijești tenul la temperaturi scăzute
Adina Halas (44 de ani) a fost cea mai fericită în recenta vacanță din Laponia, acolo unde revine de fiecare dată cu plăcere.
Corectare text:
Vedeta nu a plecat la drum, la cele mai scăzute temperaturi, doar cu soțul ei, Lucian, și cu băiatul lor, Serghei, ci și cu familia doctorului estetician Alin Bortolini, cu care este bună prietenă și la care apelează mereu cu încredere. Și chiar i-a prins bine, pentru că astfel a avut grijă să-și mențină pielea mereu hidratată și curată, urmând sfaturile prietenului său, medic specialist în estetică și frumusețe.
„Noi ne-am împrietenit și ne-am apropiat foarte mult, iar eu am mare încredere în Alin Bortolini, atât ca medic, cât și ca om. Ne-am apropiat cu tot cu familii – are o familie superbă. A fost firesc, am descoperit că familiile noastre au o chimie extraordinară, iar plecarea noastră împreună în vacanță a venit de la sine.
Vom ieși în continuare cu toții împreună. Pentru mine, să mergi în Laponia, la -24 de grade, unde am nevoie de îngrijire suplimentară și îmi iau diverse creme și seruri, e un avantaj să știu că prietenul nostru este estetician și îmi poate da cele mai bune sfaturi în privința hidratării”, ne-a povestit, foarte încântată, Adina Halas.
„Eu sunt pe aceeași lungime de undă și cu Raluca, soția lui Alin. Are niște copii minunați, iar fiul meu se înțelege foarte bine cu copiii lor. A fost superb să fim împreună în Laponia, o experiență wow. Pe de altă parte, și dacă mi-ar fi „căzut fața”, aveam medicul lângă mine, care știa exact ce să-mi recomande!”, a mai adăugat vedeta, care, în ultimul an, arată din ce în ce mai bine, mai ales că a slăbit 20 de kilograme în trei luni și jumătate, cu ajutorul terapeutei vedetelor, Carmen Barcan.
Crema de față și de mâini nu trebuie să lipsească atunci când mergi în Laponia
Medicul estetician Alin Bortolini știe exact cum trebuie să ne îngrijim pielea pentru a fi perfecte – sau măcar aproape de perfecțiune – în perioada rece, mai ales atunci când alegem să plecăm cu copiii într-o vacanță în Laponia.
Specialistul în frumusețe ne-a explicat pentru Click! ce nu trebuie să lipsească niciodată dintr-un bagaj pe timp de iarnă, la temperaturi scăzute:
„Pe timp de iarnă, mai ales la temperaturi extrem de scăzute, cum este cazul în Laponia, este esențial să alegi o cremă extra-hidratantă pentru față și mâini, care va preveni iritarea pielii atunci când ieși afară și o va calma după expunerea la aerul rece al iernii. Optează pentru o cremă de față cu ceramide, un ingredient ce protejează pielea și reduce pierderea umidității.
Ceramidele formează un strat protector la suprafața pielii, împiedicând pătrunderea agresorilor din mediu. De asemenea, alege produsul în funcție de tipul tău de ten: uscat, normal sau mixt. Nu uita nici de zona buzelor, care poate fi afectată de deshidratare și de temperaturile scăzute.”
Renunță la băile lungi și fierbinți
Chiar dacă ne simțim bine după o baie lungă și fierbinte, aceasta nu este mereu benefică pentru piele. După baie, este indicat să folosim o cremă grasă care să hidrateze pielea.
„Deși tendința este să faci o baie fierbinte după o zi rece petrecută afară, băile lungi cu apă fierbinte pot elimina uleiurile esențiale de pe suprafața pielii, care ajută la menținerea hidratării. Dacă pielea devine roșie în timpul băii, este recomandat să reduci temperatura apei. O baie sau un duș cald de 5-10 minute este mai puțin agresiv pentru piele decât o baie fierbinte. După baie, folosește o cremă grasă, hidratantă, cu efect reparator și restructurant, pentru a reface bariera cutanată și pentru a calma senzația de disconfort și mâncărime”, ne-a explicat medicul estetician Alin Bortolini.
Hidratează frecvent mâinile, mai ales după spălare
Din cauza frigului excesiv și a umidității scăzute, iarna pielea și părul pot avea de suferit. Un umidificator poate fi de ajutor, sporind umiditatea din camerele încălzite și contribuind la protecția cutanată împotriva uscării și crăpării.
„Pielea mâinilor este sensibilă și poate suferi foarte mult pe timp de iarnă. De aceea, este important să folosești o cremă specială pentru mâini după fiecare spălare, dar și înainte de a ieși afară. Astfel, pielea mâinilor va deveni mai moale, mai catifelată și mai bine protejată.
În sezonul rece, rutina de îngrijire a pielii corpului trebuie să fie mai riguroasă, deoarece frigul afectează bariera de protecție a pielii. O piele curățată și hidratată, prin tratamente dermato-cosmetice personalizate în cabinet și susținută printr-o rutină adecvată acasă, este esențială atât în sezonul rece, cât și în cel cald”, ne sfătuiește specialistul în frumusețe, medicul vedetelor, Alin Bortolini.