O jurnalistă din România a fost dezamăgită de o destinație faimoasă. „E prima țeapă pe care o iau de pe Instagram”
Este, fără doar și poate, cea mai faimoasă destinație din lume, atunci când vine vorba despre vacanța de iarnă. Însă, adevărul de la fața locului nu se potrivește întotdeauna cu imaginile impresionante din reclame. Iar o jurnalistă faimoasă din România nu a fost deloc impresionată de acest loc!
Este destinația la care visăm cu toții, atunci când vine vorba despre vacanța de iarnă. Este un loc idilic, aparent desprins din povești, care ne poate oferi o experiență de neuitat. Cel puțin, asta ne spun reclamele! Însă, faimoasa jurnalistă de la Kiss FM, Corina Băcanu Călărașu, spune că nu a fost deloc impresionată de ce a găsit aici!
Este vorba despre faimoasa Laponia, pe care jurnalista a vizitat-o împreună cu familia ei. La începutul lunii, ea și-a dus copilul la faimosul sat al lui Moș Crăciun, însă chiar acesta a fost primul care a dorit să se întoarcă acasă!
„Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe Instagram”
„Eu sunt friguroasă. Poate și fiindcă mă adormea maică-mea când eram copil în geacă, fular și căciulă. Dar am crezut în prima harneală, aia cu “nu există vreme rea, doar haine nepotrivite”. A doua harneală în care am crezut a fost imaginea Laponiei vândută pe Insta.
În realitate, Satul lui Moș Crăcilă din Rovaniemi e un târg de Crăciun ca la Viena, varianta Urziceni. Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe Instagram. Apropo, copilul, care nu crede în Moș, nu a crezut niciodată, a fost primul care a zis că vrea înapoi acasă, la București. Mai avem de stat 4 zile. Și pentru el am venit. De fapt, am venit de proști”, a povestit aceasta, potrivit adevarul.ro.
Se află la cinci ore distanță de România
Cei care își doresc să ajungă aici trebuie să știe că Laponia se află la cinci ore distanță de România. Destinația este străbătută de Cercul Polar, iar pe lângă legătura pe care o are cu tradițiile de Crăciun, acest loc este recunoscut pentru frumusețea lui naturală. Însă, jurnalista Kiss FM nu a simțit acea atmosferă de sărbători, la care se aștepta.
„Nu este vorba de frig. Nu mă așteptam să ajung în Bali. Este vorba că nu există locul ăla feeric pe care mi l-au vândut diverși oameni”, a spus aceasta.