Daniela Györfi se teme că Tal are amantă
S-a resemnat că trebuie să stea de Paşte fără iubitul ei, aşa că a petrecut cu prietenii la munte. Dar parcă Sărbătorile nu-s pe deplin frumoase, atunci când n-ai alături de tine jumătatea. Daniela Györfi încearcă să se amuze pe seama faptului că George Tal a abandonat-o şi a petrecut Paştele catolic în Germania. „Poate o fi cu amanta, mai ştii?", glumeşte, amar, solista.
I-a lipsit iubitul, dar prietenii n-au lăsat-o baltă! Daniela Györfi a petrecut Paştele la Predeal, la un hotel de lux, alături de naşii de botez ai fetiţei sale, Maria, şi de câţiva amici.
Acolo, s-a relaxat la centrul SPA din interiorul hotelului şi a stat la taclale, ca tot creştinul, la masa de Paşte plină cu bunătăţi. I-a fost greu să se abţină de la ele, dar pune silueta mai presus de toate.
Aşa că Daniela doar a ciocnit ouă, dar nu le-a mâncat. Iar de carnea de miel nici n-a vrut s-audă, căci moare de mila acestui animal blând, care trebuie sacrificat.
Cântăreaţa şi iubitul ei au o fetiţă de un an şi două luni, Maria
"Am stat la hotelul Orizont din Predeal, cu naşii fetiţei mele, Silvia şi Costel Băleanu. A fost cu noi şi micuţa mea, ea a rămas acolo şi o aduc naşii azi (ieri, n.r.) la Bucureşti. Între timp, eu am plecat direct la Piatra-Neamţ, unde am avut o cântare duminică şi mai am azi două.N-am dat iama în mâncare, cum fac mulţi, căci nu sunt eu cu de-astea. Am ciocnit ouă, dar nu am mâncat, iar mielul nu suport să-l văd pe masă, mă apucă mila. Am savurat totuşi supe şi salate", ne-a declarat Daniela.
Şi dacă tot n-a avut parte de dragostea lui Tal, de Paşte, măcar a avut parte de bani. Vedeta ne-a mărturisit că a bifat trei cântări la Piatra-Neamţ. Astfel, şi-a rotunjit veniturile cu vreo 4.000 de euro.
"Nu am cerut mai mulţi bani decât de obicei. Cu cele două concerte pe care le mai am azi, mă fac cu vreo 4.000 de euro. Să-mi plătesc factura la telefon, care cred că va fi de câteva milioane de lei vechi. Eu şi George vorbim mult la telefon, sau prin mesaje", ne-a spus solista, cu glas trist, resemnat.
Cu toate că fetiţa lor, Maria, a împlinit ieri un an şi două luni, Tal a preferat să mai stea în Germania până joi, pentru a aniversarea fiicei sale mai mari, Francisca. Fata a sărbătorit 19 ani. "Sau poate o fi cu amanta, nu?", a concluzionat, sec, Györfi.
George Tal a petrecut Paştele catolic
Ziarul Click! a anunţat, la 8 aprilie, că Daniela Györfi şi George Tal vor petrece Paştele separat. Cu toate că cei doi au o fetiţă, Maria, nu s-au comportat precum o familie.
George a ales să stea de Sărbători departe de Daniela şi de micuţa lor şi a fugit în Germania, la cealaltă familie a sa, unde a sărbătorit Paştele după ritualul catolic.