Fuego se îmbogățește iar de Crăciun, cu cele 25 de concerte
Paul Surugiu-Fuego (41 ani) nu se dezminte nici în acest an şi, conform tradiţiei, revine în forţă cu spectacolele de Crăciun. Iată însă că, de data aceasta, marele artist va cânta, în premieră, şi pe 25 decembrie, pe scena Teatrului Naţional. Preţurile biletelor sunt între 120 şi 200 de lei la Bucureşti, şi de 70 de lei în restul oraşelor.
Artistul, apreciat pentru sensibilitatea cu care interpretează melodiile, va deschide turneul, pe 4 decembrie, la Braşov, şi îl va încheia cu un regal muzical, la care va avea şi invitaţi speciali, dar şi multe surprize, pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti.
Concertul „Scrisoare de decembrie” este o poveste contemporană despre frumos, despre calitate, despre emoţii pozitive şi despre sentimente pe care le poţi trăi la această intensitate doar în preajma Crăciunului. Fuego propune un show vizual şi auditiv, bazându-se pe emoţia stârnită de mesajele cântecelor şi ale poeziilor sale. Împreună cu publicul său, artistul va scrie o mare scrisoare dedicată Crăciunului, pe care o va publica ulterior. Fuego pregăteşte momente unice, timp de două ore de show, alături de band-ul său, şi va cânta melodiile sale care i-au adus celebritatea, inclusiv ”Împodobeşte,mamă, bradul”, pe care l-a lansat în urmă cu 15 ani.
„Voi aşterne, ca amintiri, după 11 ani de când am demarat ideea de a duce cântecele mele dedicate Crăciunului prin ţară, o serie de momente pe care n-ai cum să le uiţi. Vreau să n-avem bariere şi să simţim împreună emoţia, fericirea, ritmul, sensibilitatea şi fineţea unor note muzicale. Textele vor fi şi ele alături de mine, vrând parcă să desăvârşească atmosfera unui concert de poveste. În scrisoarea aceasta a mea se ascund linişti, optimism, realism, relaxare, muzici diverse, mesaje pozitive şi desigur, bucuria de a împodobi bradul”. El ne-a vorbit şi despre surprizele programului pe care îl va prezenta fanilor săi. “Mi-ar plăcea să veniţi fără aşteptări şi să vă bucuraţi de magia Sărbătorilor şi de un Paul Surugiu matur, regal, princiar, scriind cu tine, prin amintiri, o scrisoare de decembrie lumii! Despre asta va fi vorba,pe scurt, în seara în care voi ajunge în oraşul tău”, ne-a spus Paul Surugiu-Fuego.
Iată câteva dintre spectacole
4 Decembrie – Braşov, Teatrul „Sică Alexandrescu”, Ora 19.009 Decembrie – Bacău, Ateneul Popular (Filarmonica „Mihail Jora”), Ora 19.3010 Decembrie – Iaşi, Casa De Cultură A Studenţilor, Ora 19.3015 Decembrie – Constanţa, Casa De Cultură A Sindicatelor, Ora 19.3018 Decembrie – Craiova, Teatrul Naţional “Marin Sorescu”, Ora 19.3019 Decembrie – Timişoara, Opera Naţională, Ora 19.3021 Decembrie – Cluj, Casa De Cultură A Studenţilor, Ora 19.30
24 Decembrie – Ploieşti, Casa De Cultură A Sindicatelor, Ora 19.3025 Decembrie – Bucureşti, Teatrul Naţional «Ion Luca Caragiale», Ora 20.00.
Ștefan Hrușcă vă așteaptă la «Acasă de Crăciun»
Ștefan Hrușcă, stabilit de peste 20 de ani în Canada, vine și în acest an să ne colinde, de Sărbători, în spectacolul intitulat ”Acasă de Crăciun”. Turneul va debuta marți, 14 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. Pe 11 decembrie, artistul va cânta la Timișoara, pe scena Operei, pe 16 decembrie va concerta la Cinema Florin Piersic, din Cluj Napoca, pe 17 decembrie va fi prezent la ”Sala Patria Brașov”, iar pe 18 decembrie își va așteapta fanii, de la orele 20.00, la Teatrul Naţional București, București. Prețul unui bilet este de între 120 și 160 de lei la Teatrul Național, și aproximativ 100 de lei în celelalte orașe.