Kamelia şi iubitul, vacanţă romantică în Portugalia
Ultima actualizare:
Solista Kamelia Hora (30 de ani), care s-a lansat în 2009, alături de rapper-ul Puya, ne-a prezentat iubitul în urmă cu câteva luni, iar acum cei doi revin cu poze din vacanţă.
Au fost două săptămâni în Portugalia, iar în primele opt zile a stat la un resort din Santa Eulalia, la 30 km de Faro. Artista a fost şi într-o croazieră în regiunea Algarve, coasta sudică a Portugaliei, zona cu plaje şi peşteri.
„Am auzit foarte multe lucruri frumoase despre Portugalia şi nu puteam să ratez această ocazie. Am fost la Sintra, o localitate turistică din apropierea Lisabonei, care face parte din patrimoniul UNESCO, dar am vizitat şi celebrul Castel Naţional Pena şi Castelul Maurilor”, ne-a spus artista.