Laura Cosoi, fotografie îndrăzneață în luna a șasea de sarcină: „Mă simt feminină”

Ultima actualizare:

    Laura Cosoi
Laura Cosoi

Va fi în curând mămică pentru a doua oară, dar sarcina nu i-a umbrit deloc frumusețea trupului, dimpotrivă. Arată mai bine ca niciodată și, ca să demonstreze că e total lipsită de complexe, vedeta a pozat într-o ipostază îndrăzneață: cu burtica la vedere, doar în sutien și bichini.

Așa arată vedeta în a 25-a săptămână de sarcină
Așa arată vedeta în a 25-a săptămână de sarcină

„Fotografia este făcută dimineața, când am descoperit în oglindă câte schimbări aduce sarcina corpului meu. Nu m-am preocupat niciodată de kilogramele luate în timpul sarcinii pentru că întotdeauna am pus pe primul plan sănătatea bebelușului, dar și a mea. Nu mai am tonusul de altădată, șoldurile s-au lățit, sânii au căpătat volum serios, pielea se întinde la maximum, dar niciodată nu m-am simțit mai feminină și mai împlinită ca în această perioadă. Am intrat în cea de-a 25-a săptămână de sarcină și mă minunez în fiecare zi de miracolul ce crește în mine”, a scris Laura pe pagina sa de socializare, în dreptul fotografiei pe care și-a făcut-o singură în oglindă. Vedeta mai are o fetiță de aproape 2 ani, Rita.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
baza stanga 1 jpg
Se marita Kim Kardashian? Foto Pinterest jpg
Fiicele lui Gene Hackman nu au fost trecute in testamentul tatalui sau, foto Pinterest, Shutterstock jpg
Cornel şi Cornelia Patrichi au fost împreună peste 4 decenii jpeg
Cum se întreține Monica Davidescu la 52 de ani!
gheboasa jpg
Andra Maruta si a descoperit o noua pasiune, foto Instagram, Facebook jpg
Rocsana Marcu a ajuns pe perfuzii
image
actualitate.net
image
actualitate.net