EXCLUSIV Cristea revine la tv, Toader e miliardar
Divorţul lasă urme. Dar nu doar de durere. Gabriela Cristea şi Marcel Toader sunt dovada vie că divorţul face bine la imagine, la publicitate şi mai ales financiar. Cei doi au avut numai de câştigat de pe urma separării lor. Ea va reveni în toamnă pe micul ecran, iar el se pare că şi-a îngroşat conturile cu 120.000 de euro.
Odată cu despărţirea de Marcel Toader (51 de ani), Gabriela Cristea (38 de ani) a revenit în lumina reflectoarelor. Contractul exclusiv încheiat cu Kanal D în ultimele luni nu i-a adus doar o sumă frumuşică de bani în cont, în condiţiile în care aceasta s-a plâns că era falită din cauza investiţiilor neinspirate făcute de fostul ei soţ.
Marcel Toader şi Gabriela Cristea au fost căsătoriţi vreme de cinci ani şi au divorţat în cinci minute în urmă cu o lună
O dată cu divorţul, Gabriela şi-a recâştigat popularitatea pe care şi-o pierduse după absenţa îndelungată de pe micul ecran. Bruneta şi-a atras atât simpatia publicului larg, cât şi interesul şefilor din televiziuni.
EXCLUSIV Toader primeşte 10.000 € dacă acceptă să stea pe canapea cu Cristea
EXCLUSIV Gabriela Cristea mai poartă verighetă? Imaginile care o trădează
Gabriela Cristea: «În ultima perioadă am lipici la domni foarte tineri»
Marcel Toader a înlocuit-o pe Gabi Cristea cu această blondă?
Lui Marcel Toadel i-a priit divorţul
Astfel, după apariţiile succesive la emisiunile de divertisment în care a vorbit despre eşecul căsniciei sale, cei care fac cărţile în marile trusturi media şi-au reaminit de fosta prezentatoarea a emisiunilor „Noră pentru mama" şi „Draga mea prietenă". Ofertele nu au întârziat să apară.
Potrivit unor surse, Gabriela Cristea ar fi fost contactată atât de persoane din conducerea Kanal D, cât şi din PRO TV. Dacă primii i-ar fi propus să fie gazda unui nou show, care ar urma să fie difuzat din toamnă, televiziunea concurentă a venit cu o ofertă pentru o emisiune deja existentă, care se bucură de mare succes.
Gabrielei Cristea i s-ar fi oferit varianta de a deveni partenera lui Ştefan Bănică jr. la emisiunea „Dansez pentru tine". Astfel, bruneta ar fi trebuit să o înlocuiască pe blonda Iulia Vântur.
Această propunere demonstrează încă o dată că relaţia Iuliei cu actorul indian Salman Khan nu este doar o apă de ploaie şi că cel mai probabil aceasta nu va mai reveni în ţară pentru o perioadă lungă de timp.
Deşi ideea de a prezenta o emisiunea de asemenea calibru a fost tentantă iniţial pentruGabriela, aceasta a înclinat spre Kanal D, considerentul financiar făcând diferenţa între cele două oferte. De altfel, Gabriela a recunoscut că din toamnă va reveni la tv şi va realiza o emisiune, dar nu a dat alte detalii.
În ceea ce-l priveşte pe Marcel Toader, cu mai puţin efort, acesta a câştigat mult mai mult. Contractul de la Antena 1, încheiat în primele zile după ce Gabriela Cristea a părăsit căminul conjugal, i-a adus fostului rugbist nu mai puţin de 120.000 de euro, potrivit unor surse din trustul Intact. El a avut un contract încheiat pe trei luni, începând din mai, şi era plătit pentru fiecare apariţie tv, în funcţie de caz.
Niciodată nu a luat mai puţin de 2.000 de euro, iar cel mai bine plătite erau show-urile tv care-i aduceau 5.000 de euro pentru câteva minute de înregistrare sau în direct. Astfel, calculând în lei vechi, putem spune că Marcel Toader a devenit miliardar - 120.000 de euro înseamnă 540.000 de lei sau 5 miliarde şi 400 de milioane de lei vechi.
După ce s-au despărţit, Gabriela Cristea şi Marcel Toader şi-au onorat împreună două promisiuni - acelea de a boteza doi copii. La sfârşitul lunii mai au botezat-o pe fetiţa Dianei Bişinicu, eveniment care s-a lăsat cu scandal şi acuzaţii.
Marcel Toader a semnat un contract de exclusivitate cu Antena 1 şi a venit cu bodyguarzi care nu i-au permis fostei soţii să facă fotografii pentru Kanal D, televiziunea la care urma ea să revină. O lună mai târziu, cei doi foşti soţi au fost iar naşi de botez pentru micuţa Anastasia, fiica unor prieteni.
Click! v-a prezentat pe larg detalii despre divorţul lor