EXCLUSIV Trăistariu: «Nu mai pot să plătesc 600 de lei la întreţinere»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

6.000 de lei. Atât a dat Mihai Trăistariu pentru a scăpa de facturile mari la întreţinere, pe care le plătea în fiecare iarnă. Anul acesta, artistul a decis să se debranşeze de la sistemul centralizat de încălzire şi şi-a pus centrală pe gaze. Acum aşteaptă prima factură, de doar 200 de lei, speră el.

Iarna nu a fost niciodată prietena românilor. De cum vine frigul, facturile la întreţinere cresc simţitor, devenind de cele mai multe ori aproape imposibil de suportat chiar şi de către cei mai înstrăiţi dintre noi.

Mihai Trăistariu este cel mai bun exemplu că o factură prea mare la întreţinere este o problemă pentru oricine. Artistul locuieşte într-un apartament de două camere în Constanţa, iar anul trecut ajunsese să plătească până la 600 de lei pentru o lună de iarnă, lucru care nu a fost deloc pe placul lui.

"De vreo patru-cinci ani încoace, facturile parcă au sărit în aer. La două camere plus o bucătărie şi o baie ajunsesem să dau chiar şi 600 de lei pe lună, de trei ori mai mult decât eram obişnuit, aşa că a trebuit să iau măsuri", a povestit cântăreţul. După ce s-a interesat care ar fi cea mai bună soluţie pentru el, Mihai a decis să se debranşeze de la sistemul centralizat de încălzire şi să treacă  pe gaze.

"Am stat de vorbă cu oamenii pe care îi cunosc şi unii dintre ei mi-au arătat facturile lor după ce s-au debranşat. Asta m-a convins să fac şi eu acest pas. În plus, tot blocul meu se debranşase deja, aşa că eu plăteam în plus o grămadă", a declarat artistul, pentru Click!

Fără să stea prea mult pe gânduri, Mihai a investit 6.000 de lei pentru a-şi monta centrala, iar acum aşteaptă cu sufletul la gură să vadă rezultatele. În plus, acesta se bucură deja de primele beneficii. În timp ce mulţi dintre noi aproape îngheaţă în case, Mihai a dat deja drumul la căldură.

"De 3 zile am dat drumul la centrală. Încălzesc toată casa, chiar şi balconul, pentru că nu vreau să apară mucegai acolo. Abia aştept prima factură, să văd diferenţa. Nu ar trebui să dau mai mult de 200 de lei pe lună", ne-a spus acesta. 

Click! a atras atenţia cu privire la facturile-record pe care le vom plăti în această iarnă

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net