Olivia Steer a primit titlul de «Gâscă a Fecundităţii Neamului»
Olivia Steer și ale ei afirmații sunt printre cele mai controversate. Faptul că a fost prezentatoare tv și că este soția lui Andi Moisescu i-au ridicat popularitatea, iar influența ei a devenit vizibilă. S-a declarat anti-vaccinare, dar și împotriva mamografiilor, însă asta nu e tot.
Cei de la ActiveWatch, organizația pentru drepturile omului care militează pentru comunicarea liberă în interes public, au organizat a doua gală Hate Awards, luni seară, 15 mai, la Teatrul Odeon, unde au premiat „cei mai merituoşi protagonişti ai exprimării responsabile“ şi a expus „cei mai stridenţi autori de mesaje de ură“, potrivit adevarul.ro.
Soția lui Andi Moisescu a primit titlul de „Gâscă a Fecundităţii Neamului“, pentru campania „vaccinare antitoleranţă faţă de comunităţile LGBT“. ActiveWatch a făcut referire la o declaraţie a Oliviei Steer referitoare la „ofensiva organizaţiilor LGBT“ şi la „o extincţia totală“ la care s-ar putea ajunge. „Un nou gigantic pericol agită echilibrul emoţional al doamnei Olivia Steer: homosexualitatea. Olivia, asemeni gâştelor care au salvat Roma de gali, vrea să ne salveze de gay. Noul său front de luptă este o prelungire perfect logică a campaniei antivaccinare pentru că e limpede că dacă nu va fi stăvilită - cităm - «ofensiva organizaţiilor LGBT», poporul este ameninţat de «extincţia totală», o situaţie care o va lăsa pe Olivia fără obiectul de activitate, domnia-sa nemaiavând pe cine să apere de vaccinare“, a transmis ActiveWatch.
Gabriela Firea, primarul Capitalei, a primit titlul de "Nașă a multiculturalismului", iar Coaliția poentru Familie, premiul "Vă declar hoiț și hoție", pentru că "au reușit să ne fure și ultima speranță că România se va moderniza vreodată".