De ce a ales Silviu Purcărete teatrul și nu filmul. Ce spune despre cenzura comunistă
În luna octombrie, marelui regizor Silviu Pucărete i-a fost înmânat premiul de excelență pentru 50 de ani de activitate în teatrude către ministrul Culturii. De altfel, toată săptămâna a fost dedicată acestuia la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Într-un interviu recent, Silviu Purcărete a explicat de ce a ales teatrul și nu filmul și în ce măsură a avut de a face cu cenzura comunistă.
Regizorul Silviu Purcărete a împlinit anul acesta 50 de ani de carieră teatrală, ce însumează peste 122 de spectacole de teatru și operă puse în scenă pe toate meridianele lumii. Absolvent al IATC, sub îndrumarea profesorului și regizorului Valeriu Moisescu, regizorul a explicat în cel mai recent interviu de ce a ales teatrul.
„A fost o decizie de adolescență. Eram elev la un liceu de arte plastice și ca orice tânăr te gândești ce vrei să faci mai departe. Majoritatea colegilor mei se îndreptau către domenii artistice de tot felul – își doreau să devină arhitecţi, plasticieni, mulți s-au dus către teatru.
Acum, chiar și actorii pot deveni regizori dacă au ocazia. În principiu, nu există o interdicție de a practica în ambele domenii. Pe vremea mea, asta era chiar o obișnuință: Lucian Pintilie era, inițial, regizor de teatru, Liviu Ciulei a fost la început în teatru, iar ei au avut rezultate absolut remarcabile în cinematografie. În perioada în care eu eram student, deci sfârșitul anilor ’60 – începutul anilor ’70, era un moment de mare înflorire a teatrului și a regiei în România. Exista o pleiadă extrem de importantă de regizori mai mult în teatru decât în film. Așa că, bineînțeles, mi se părea mai interesant teatrul”, a declarat Silviu Purcărete, pentru adevărul.ro.
De asemenea, regizorul a vorbit și depsre cenzura comunistă. În ce măsură a avut de a face cu asta în cei 50 de ani de carieră?
„Cenzura comunistă era bine pusă la punct”
„Cenzura comunistă era bine pusă la punct – nu doar cenzura în sine, ci viața însăși. O societate totalitară este reglată în așa fel încât limitele libertății sunt aproape nule, sunt greu de trecut. Așa că erau tot felul de forme de evitare, de conturnare. În primul rând, funcționa un fel de autocenzură.
Nu așteptai să te lupți cu o comisie, să duci o luptă care era pierdută de la început. Încercai să găsești o cale, un compromis prin care să spui și tu ceva din ce voiai. Puțini artiști au fost extrem de bătăioși și care se luptau pe față, cu duritate, cu cenzura, dar care, în general, au pierdut – fie au dispărut, fie au plecat în străinătate cei mai norocoși, precum Lucian Pintilie. Unul dintre marile momente politico-culturale a fost legat de un spectacol de-ale sale, prin anii ’72-’73: «Revizorul», de Gogol. A fost un spectacol excepțional din punct de vedere artistic care a fost interzis după trei reprezentații. În urma acestei interdicții, Liviu Ciulei, pe atunci directorul Teatrului «Bulandra», a fost demis, iar lui Lucian Pintilie i s-a interzis să mai lucreze în România, fapt pentru care el a plecat în Franța.
Acel moment, tot ce s-a întâmplat în lumea teatrului, dar cu ecouri și în celelalte domenii culturale, a fost începutul unei perioade foarte întunecate. Teatrul era într-un fel mai apărat deoarece interesa destul de puțină lume. Un film putea fi văzut de sute de mii de spectatori. În primul rând, era văzut imediat de Ceaușescu și de nevasta lui, ca să își spună părerea, dar la teatru nu mergeau. La teatru era un grup de oameni care vedea un spectacol, așa că era mai puțin controlat”, a spus Silviu Purcărete
