FOTO La debut părea «fără sare şi piper», azi este bombă sexy. Cine este vedeta

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Dacă majoritatea divelor de la noi aleg să atragă atenţia prin frumuseţe, Paula Seling a mizat încă de la început pe talentul ei. Conştientă de atuurile vocale, cântăreaţa şi-a făcut debutul pe scena muzicală din România ca o tânără timidă şi inocentă.

Chiar dacă arăta fabulos şi atrăgea atenţia asupra ei, Paula a preferat să mizeze pe voce şi nu pe fizic. La începutul carierei muzicale, artista adopta ţinute atât de cuminţi încât părea mai matură decât vârsta din buletin.

Atunci când păşea pe scenă, Paula se făcea remarcată prin vocea ei şi mai puţin prin ţinute sau coafuri. Cântăreaţa făcea tot posibilul să atragă atenţia asupra talentului şi neglija ţinuta. Cu toate astea, Paula opta pentru un machiaj mai accentuat, care-i scotea în evidenţă ochii superbi.

simeon stalpnicul png

În timpul liber, vedeta prefera ţinutele lejere, care nu lăsau să se vadă mai nimic care să te facă să te gândeşti că dincolo de acele haine s-ar ascunde o adevărată bombă sexy.

simeon stalpnicul png

Anii par să nu-şi fi pus amprenta pe chipul Paulei, ci doar pe garderoba ei. În prezent, cântăreaţa este una dintre cele mai sexy şi elegante vedete feminine din industria muzicală românească. Odată cu trecerea timpului, Paula şi-a cultivat gusturile vestimentare şi a început să poarte ţinute care să-i pună în valoare şi trupul. Astfel, frumoasa cântăreaţă a reuşit să atragă atenţia şi prin fizic, pe lângă vocea superbă.

simeon stalpnicul png

Încet-încet, Paula a început să renunţe la haine şi să-şi pună în valoarea sexappel-ul. Cântăreaţa a observat că imaginea este importantă şi că pentru a fi un artist total trebuie să se reinventeze şi din acest punct de vedere.

simeon stalpnicul png

La cei 34 de ani, Paula deopotrivă stârneşte invidia femeilor şi imaginaţia bărbaţilor. Paula a demonstrat că succesul poate fi obţinut şi dacă mizezi pe talent şi că frumuseţea poate fi doar un accesoriu. Discretă, misterioasă şi senzuală, Paula s-a transformat în una dintre cele mai dorite femei din showbiz-ul autohton.

(foto: facebook)

simeon stalpnicul png

Paula Seling a dat la facultate şi a intrat prima. Vezi la ce specializare!

Lucian Mândruţă o critică dur pe Paula Seling: «Vorbitul, în mod clar, nu-ţi prieşte»

Paula Seling: «Nu este în regulă că în aceste zile copiii aud că este normal să ucizi»

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alimente care devin toxice la frigider  Sursa foto shutterstock 1976067755 jpg
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
image
actualitate.net
image
actualitate.net