Tudor Chirilă, mesaj din mijlocul mulțimii, la marșul dedicat eroilor Revoluției!

Ultima actualizare:

    Tudor Chirilă a participat la Marșul tăcerii, organizat în memoria celor ce au murit în timpul Revoluției din 1989Foto Facebook
Tudor Chirilă a participat la Marșul tăcerii, organizat în memoria celor ce au murit în timpul Revoluției din 1989Foto Facebook

Tudor Chirilă este cunoscut pentru implicarea sa în viața politică a țării, acesta fiind întotdeauna vocal cu privire la nemulțumirile pe care le are la adresa clasei politice aflate la guvernare. Actorul a publicat și de data aceasta pe rețelele de socializare filmulețe, în timp ce participa la manifestația organizată pentru comemorarea Eroilor Revoluției din 1989. Cu această ocazie, din mijlocul mulțimii care mărșăluia în cinstea eroilor libertății, Chirilă a ținut să transmită și un mesaj.

Tudor Chirilă a participat sâmbătă, 22 decembrie, la marșul tăcerii, organizat în memoria celor uciși în timpul Revoluţiei din 1989. Aflat în mijlocul celor peste 3000 de bucureșteni ieșiți în stradă pentru a comemora 29 de ani de la Revoluție și Ziua Victoriei Revoluției, dar și pentru a-și exprima nemulțumirea față de actualul Guvern, actorul a publicat pe rețelele de socializare câteva filmulețe de la fața locului, în care „a luat pulsul străzii” și a explicat cum se desfășoară manifestația.

„Marșul de comemorare a celor 1.116 români omorâți la revoluție, care au crezut până în ultima clipă într-o Românie mai bună. Acum la 30 de ani, e clar că este o Românie diferită, dar foarte puțini credem că este mai bună sau în foarte puține aspecte ale vieții noastre de zi cu zi această Românie este mai bună. Eu personal mă bucur că nu sunt singur eu, ci cu fetele de la Dăruiește viață. Suntem în jur de 2000 de oameni și probabil vor veni din ce în ce mai mulți la acest marș”, a spus Tudor Chirilă Facebook, aflat în mijlocul oamenilor, în timpul unui live.

„E un marș amestecat. Pe de-o parte este un marș de comemorare, pe de alta de frustrare pentru că această guvernare a întrecut orice limită. Până și un copil lipsit de educație financiară știe că dacă îngheți prețurile, chiar și la o companie de stat, riști să duci compania aia la pierderi grave. Măsurile pe care le-a luat acest Guvern sunt împotriva companiilor de stat. Nu îți trebuie mare educație financiară pentru a înțelege că, dacă ai un preț fix și îți cresc cheltuielile, s-ar putea să te duci în cap”, a mai adăugat acesta.

Tudor Chirilă: „România noastră nu mai e de mult normală”

„Unii sunt în stradă, unii nu, fiecare în funcție de cum crede că trebuie să își petreacă acest final de an și aceste sărbători. Eu cred că pentru a avea sărbători fericite trebuie să existe un context colectiv, un context mai larg pentru a putea fi fericit de sărbători. E greu să fii fericit de sărbători, dacă te gândești la lucrurile din jurul tău. Dacă te închizi în casă și deschizi șprițul și mănânci ceva bun, e mai ușor să treci peste chestia asta.

Dar aici avem două distincții. Operăm cu fericirea individuală versus fericirea colectivă. Și fericirea individuală nu se poate îndeplini fără fericirea colectivă, fericirea de context. Adică să ai un context în care să poți fi fericit. Iar contextul, în ziua de astăzi, este o Românie normală. Dar România noastră nu mai e de mult normală. Important e ce facem noi pentru asta. Eu deocamdată ce fac, sunt în stradă. Alții fac și ei același lucru. Eu nu condamn pe nimeni, fiecare vede lucrurile în felul lui”, a spus Chirilă.

Tudor Chirilă este un cunoscut „împătimit” al protestelor, acesta fiind prezent și la manifestația antiguvernamentală din 10 august. De asemenea, artistul a protestat și luni și marți seara, 16 și 17 decembrie, în Piața Victoriei, împotriva Ordonanței de Urgență a Guvernului privind amnistia şi graţierea. Atunci el a povestit că a fost legitimat de un jandarm care mirosea a alcool.


    Foto Facebook
Foto Facebook
Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net