A plătit jucătorii doar pe-o lună!

Ultima actualizare:

Omul de afaceri s-a ţinut de cuvânt pe jumătate faţă de jucători, care şi-au primit la sfârşit de săptămână banii, dar numai pe o lună! După meciul cu Sportul, elevii lui Şumudică i-au strigat patronului să le dea salariile, restante de 60 de zile! Fotbaliştii din Grant nu cred totuşi că-şi vor încasa toţi banii până în meciul cu Steaua, care va avea loc luni, 8 noiembrie.

Şi au motive întemeiate, pentru că George Copos a declarat clar că până în iarnă nu va mai băga nici un leu în Giuleşti! Omul de afaceri spune că nu mai investeşte, deoarece Dinu „Vamă" a gestionat prost bugetul.

"Nimeni nu are acum milioane de euro să-i dea la echipă. Peste 5 milioane de euro au fost aruncaţi pe geam din vară până acum. Domnul Dinu Gheorghe a dorit să-şi facă o echipă competitivă. Trebuie să recunosc că m-am împrumutat încă o dată acum, pentru ultima dată, ca să putem asigura bugetul până în decembrie 2010. Trebuie să gestioneze bugetul, nu ştiu să se gestioneze, e treaba lor", spune Copos.

Jucătorii i-au strigat lui George Copos la sfârşitul meciului cu Sportul: „Să vină banii, să vină banii!", iar în săptămânile premergătoare derby-ului cu Steaua aceştia au hotărât să nu mai discute despre bani şi despre problemele de la echipă.

„S-a plătit o parte din ei. Atunci noi ne-am manifestat pentru că eram supăraţi. Dar în presă nu a mai apărut nimic. Nu vrem să ne facem rău singuri", spun jucătorii Rapidului.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
taiat legume pixabay jpg
Titanic  sursa   Shutterstock jpg
ekasup vanuatu captura video jpg
ambulanta, foto shutterstock jpg
cel mai mare hotel booking jpg
medic png
animal companie caine freepik jpg
scumpiri jpg
image
image