Aici făcea Negoiţă sex cu Simona şi Daniela

simeon stalpnicul png

Făcea sex în grup într-un apartament luxos al hotelului patronat de el şi apoi continua hârjoneala la piscină şi jacuzzi. Aşa povesteşte fostul aghiotant al lui Ion Tămârjan (acuzat de proxenetism în dosarul „Curve pentru politicieni"), despre deputatul Robert Negoiţă.

Dosarul „Curve pentru politicieni" este încă fierbinte. Zilnic ies la iveală amănunte picante despre aventurile de budoar ale politicienilor despre care se ştie până acum că sunt implicaţi în această afacere cu bani şi sex.

Deputatul Negoiţă, sex în trei cu Simona şi Daniela

Robert Negoiţă, devoratorul de curve de lux

Superofertă pentru Robert Negoiţă: «Acum e un pic pe ciclu! Dar un oral duce, nu-i problemă!»

Membră PSD - damă de companie: «Sexul cu Bănicioiu s-a întâmplat pur şi simplu»

Fraţii Negoiţă şi Adrian Enache, clienţi de lux ai unei reţele de prostituţie

Simona din Oradea era una dintre preferatele lui Negoiţă

simeon stalpnicul png

Cel indicat direct de stenogramele depuse la dosar este pesedistul Robert Negoiţă, patronul hotelului Rin Grand Hotel, locul în care, potrivit martorilor şi probelor, se desfăşura o mare parte din orgiile sexuale.

Martorii spun că preferatele deputatului erau orădencele Simona Dădăcuş (22 de ani) şi Daniela Ruscaş (23 de ani).

Patul din dormitorul de la etajul 12 are 2,20 metri

simeon stalpnicul png

Click! a văzut cuibuşorul de nebunii al lui Negoiţă, acolo unde se presupune că făcea sex în trei.

Apartamentul de lux e situat la etajul 12, patul din dormitor fiind de 2,20 metri; are lumină ambientală, 3 televizoare şi cadă cu jacuzzi.

În baie este montată o cadă cu jacuzzi

simeon stalpnicul png

Potrivit unuia dintre martori, Negoiţă şi cele două fete coborau, după nebuniile din dormitor, la piscină şi jacuzzi ca să îşi continue hârjoneala.

Apartamentul de lux are şi o cameră de aşteptare

simeon stalpnicul png
cub andreea antonescu png
Lia Bugnar
image jpeg
hororoscop jpg
dani otil gaggbriela prisacariu copy jpeg
colaj gina pistol  irina fodor png
cub cheating wife png
image png
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
image
image
image
image
Risc seismic - sursa foto facebook Nicusor Dan
image png
ion iliescu jpeg
image png
image png
image png