Au venit, au mâncat şi l-au votat pe Naşu’

Ultima actualizare:

    Mircea Sandu este la  al şaselea mandat
Mircea Sandu este la al şaselea mandat

Cu 192 de voturi faţă de 67 ale lui Iacov, Mircea Sandu a fost ales pentru încă patru ani în funcţia de preşedinte al FRF. După ce îşi cinstise votanţii cu o zi înainte la Rin Grand Hotel, Naşu' a mai dat o masă şi la Casa Fotbalului ca totul să meargă uns.

Totul a părut o formalitate, ieri, la Casa Fotbalului. Cei 259 de membri prezenţi la Adunarea Generală au îndeplinit parcă o obligaţie. Nu a mai fost atmosfera tensionată de acum cinci ani când Gică Popescu a strâns 108 voturi, nici măcar cea hazlie de la alegerile de dinainte ca "Baciul" să-l provoace pe Sandu.

Mai citeşte:

Mircea Sandu: "Negociem cu Brazilia şi Argentina pentru un meci amical!"

Mircea Sandu vrea să o relaţie mai bună cu suporterii naţionalei

"Echipele de liga a III-a au primit câte 50.000 de la FRF înaintea alegerilor"

Apăsaţi de resemnare şi de previzibilitatea finalului, votanţii din ţară şi-au făcut datoria. Veniţi cu o zi înainte din toată ţara şi omeniţi cum se cuvine la Rin Grand Hotel, au luat-o de la capăt ieri dimineaţă.

Votanţii din ţară s-au înfruptat din bunătăţile oferite de Mircea Sandu

FRF a fost din nou ospitalieră. Fripturi, sendvişuri, pateuri, fursecuri, fructe şi câte o bere, să alunece votul. Plus câteva mingi la pachet, mită electorală. După ce s-au "ghiftuit" bine, s-a trecut la alegeri.

Dumitru Dragomir, în formă ca de obicei. În calitate de preşedinte al şedinţei, Mitică şi-a asumat şi rolul de responsabil cu poantele.

Alegătorii lui Naşu’ au stat la coadă pentru a-şi umple farfuriile

simeon stalpnicul png

Răsuflate. "Nebunaticule!", l-a apelat pe Iacov, în timp ce lui Sandu i-a urat "să mai conduc eu vreo două Adunări din astea în care să vă aleagă pe dumneavoastră", atunci când Naşu' i-a mulţumit pentru modul în care a ţinut frâiele şedinţei.

"Haideţi mai repede, că vă dau un cap în gură! Ce,. Vreţi să ne apuce Revelionul p-aici?", le-a spus Dragomir preşedinţilor din Liga a III-a, care s-au chinuit două ore să-şi aleagă reprezentanţii în Comitetul Executiv.

La jumătatea şedinţei, cei prezenţi la alegeri au făcut pauză de masă

simeon stalpnicul png

Rezultatul numărătorii n-a surprins pe nimeni. Poate doar numărul mare de voturi ale lui Iacov, 67, care i-a făcut pe unii să-l suspecteze de "blat" cu Mircea Sandu. "Pe Iacov l-au votat şi oamenii Naşului, să nu zică lumea după aia că nu a fost concurenţă", se şuşotea pe holuri.

Cu 192 de voturi, Sandu a mai pus mâna pe un mandat, al şaselea, dar fotbalul intern a devenit deja o miză prea mică pentru Naşu', care vizează acum postul de vicepreşedinte al UEFA, cea mai înaltă funcţie la forul european pe care ar ocupa-o vreun român.

După ce şi-au astâmpărat foamea, votanţii au pus ştampila pe numele actualului preşedinte

simeon stalpnicul png

Petrecerea a continuat şi după alegeri, dar într-un cadru restrâns. Alături de Dragomir, Viorel Păunescu, Gino Iorgulescu şi echipa sa din FRF, Sandu a plecat la "Ristorante Il Calcio", acolo unde a fost aşteptat de un mesaj scris pe o tablă, "Mircea Sandu preşedinte!".

Naşu' şi-a permis chiar să bea o jumătate de pahar de şampanie, iar invitaţii au fost trataţi cu somon, homar şi stridii.

Badea a întârziat

Preşedintele Consiliului de Administraţie al lui Dinamo trebuia să fie membru în Comisia de numărare a voturilor.

Strategic, Nicolae Badea nu a venit la startul Adunării Generale, făcându-şi apariţia abia după jumătate de oră. În lipsa acţionarului dinamovist a fost desemnat Marius Stan, care s-a chinuit să ştampileze toate cele 259 de buletine vot.

Sandu ales, Lupescu numit

Chiar dacă şi-a asigurat detaşat încă un mandat, Mircea Sandu nu se va implica prea mult în conducerea Federaţiei în următorii ani.

Aşa cum s-a întâmplat şi în ultimele luni, când a stat mai mult prin clinici decât la Casa Fotbalului, Naşu' îi va ceda prerogativele lui Ionuţ Lupescu, cel care va conduce practic FRF, cu şanse mari de a fi votat preşedinte la următoarele alegeri.

Paşcu: «Nu mai apuc alte alegeri»

Veteranii Adunării Generale de ieri au fost Jean Pădureanu şi Romică Paşcu. Dacă primul a renunţat să candideze la un post de membru în Comitetul Executiv, lăsându-i loc lui Marius Stan, fostul preşedinte al Braşovului nu îşi făcea prea multe planuri.

Întrebat de cineva de sănătate, Romică Paşcu a răspuns: "Am venit şi eu aici că nu cred că mai prind şi următoarele alegeri".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Friptură din carne roșie FOTO Shutterstock
Timișoara, destinația anului FOTO Shutterstock
Aer conditionat FOTO Shutterstock jpg
mihaela bilic slabit colaj facebook pixabay jpg
virus ebola foto shutterstock
infractori canada romani jpg
urs soricei captura video jpg
diana sosoaca vladimir putin jpg
image
image