Campionii lotului naţional de kempo au fost premiaţi de Traian Băsescu

Campionii lotului naţional de kempo au fost premiaţi de Traian Băsescu

Ultima actualizare:
Sportivii din lotul naţional de kempo
Sportivii din lotul naţional de kempo

Pentru merite deosebite aduse imaginii României în lume prin performanţele desoebite obţinute de aceştia, cei mai buni sportivi din lotul naţional de kempo, multiplii campioni europeni şi mondiali, au fost decoraţi prin decret prezidenţial de către Preşedintele României, Traian Băsescu.

"Este o onoare pentru noi faptul că munca şi eforturile noastre sunt apreciate de statul român la cel mai înalt nivel mai ales că vorbim despre sportivi care de-a lungul timpului au făcut foarte multe sacrificii pentru a face parte din lotul naţional, unii dintre aceştia fiind la lot de cel putin 8-9 ani fără întrerupere", a arătat preşedintele Federaţiei Române de Kempo, Amatto Zaharia, în cadrul emisiunii "Ora de Kempo", difuzată de Activ efem.


    Sportivii din lotul naţional de kempo
Sportivii din lotul naţional de kempo

Decizia Preşedintelui a fost luată în urma propunerii venite din partea ministrului educaţiei,cercetarii,tineretului şi sportului, Daniel Funeriu, la iniţiativa preşedintei ANST Doina Melinte care a demonstrat încă odată că se află  alaturi de sportivii români.

Campionii de la kempo vor primi decoraţiile şi diplomele prezidenţiale în cadrul unui eveniment organizat special pentru aceştia la mijlocul lunii februarie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
conserve_legume_shutterstock 2319577187 jpg
Târg de Crăciun Sibiu
renovare apartament jpg
vremea se schimba jpg
Valentina și Vlad jpg
ambulanta  foto shutterstock jpg
concediere jpeg
shutterstock 2227479521 jpg
image
image