Câştigătoarea de la „Dansez” îşi serbează majoratul

Ultima actualizare:

    Ella, alături de Octavian Strunilă la „Dansez”
Ella, alături de Octavian Strunilă la „Dansez”

Ella Dumitru, câştigătoarea celui de-al zecelea sezon al competiţiei, va celebra împlinirea celor 18 ani într-un stil modest.

„Nu sunt adepta tradiţiei de a sărbători majoratul în mare stil. Probabil şi pentru că ştiu că, momentan, lipseşte bugetul necesar. «Famelie mare, renumeraţie după buget, coane Fănică!», zicea un personaj al lui Caragiale. Cam aşa e şi la noi. Vom avea o masă în familie şi am să ascult toată ziua melodiile ce ţin de vârsta mea, începând cu Vama Veche, «Am doar 18 ani»”, a precizat Ella pentru Naţional.

Luna viitoare vine totuşi şi cadoul cel mare de la „Dansez”, cei 60.000 de euro câştigaţi în urma concursului urmând să intre în contul familiei.

Ella, alături de Octavian Strunilă la „Dansez”
Ella, alături de Octavian Strunilă la „Dansez”

Până atunci, Ella aşteaptă surpriza de an din partea mamei ei, cea care a reuşit la fiecare aniversare s-o surprindă cu ceva minunat.

„Mama e o artistă a dulciurilor şi abia aştept să văd ce mi-a pregătit de data aceasta!”, a mai spus sărbătorita, care îşi aduce aminte că la 9 ani a primit un tort de 5 kilograme în formă de 9.

Sursa foto: protvmagazin.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
back view man with mechanical leg sunny day sportsman black shorts white sneakers photographed training sport disability hobby concept jpg
Tendinte design interior 2025 mocha mousse  Foto ineditdesign png
canicula jpg
apartament, foto shutterstock jpg
Transfăgărășan văzut din dronă FOTO Shutterstock
728162500 4486131701708365 2186968559955679108 n jpg
loto istock jpg
politie olanda 20473000 jpg
image
image