Dănciulescu va fi secundul lui Andone

Dănciulescu va fi secundul lui Andone

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Giovani Becali, consilierul lui Andone, are gânduri mari pentru unul dintre jucătorii săi preferaţi: vrea să-l împingă pe Dănciulescu spre meseria de tehnician.

L-a sfătuit pe Ando să-l „crească" pe „Danciu-gol" în umbra sa.

Are 33 de ani, se află în top 4 al celor mai buni marcatori all-time din România şi a semnat din nou cu Dinamo, cu intenţia de a mai câştiga un titlu de golgheter şi de a bate noi recorduri.

Totuşi, Ionel Dănciulescu nu neglijează viitorul. A primit promisiunea că va continua la clubul din „Ştefan cel Mare" o dată cu retragerea din activitate, iar noua meserie a lui prinde contur. Noul elev al lui Andone va deveni tehnician.

A fost şi ideea lui, dar şi a fostului impresar Giovani Becali, unul dintre apropiaţii jucătorului. „Corbul" va deprinde tainele viitoarei meserii încă din perioada celor doi ani de contract, ca fotbalist, cu Dinamo.

În primul sezon, care tocmai a început, va fura, din „umbră", detalii specifice antrenoratului de la Ioan Andone. Apoi, din cel de-al doilea an de contract, va fi numit, oficial, secundul „Fălcosului".

Niculae şi Pulhac, la despărţire

Karabukspor insistă pentru achiziţionarea lui Marius Niculae pentru 400.000 €. „Săgeată” e de vânzare, după venirea lui Dănciulescu.

Cristi Pulhac ar putea juca, în meciul cu Split, pentru ultima dată în tricoul roş-albilor, fiind dorit de Hercules şi Getafe. Bazzi a venit tocmai pentru a acoperi plecarea fundaşului.

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
11035374 7fc0 42f4 a965 d58a8e7d2f99 jpg
Grădină verticală
program de lucru schimbat jpg
Proprietati mai ieftine in Serbia jpg
Carol Fair (1) jpg
bloc evacuat sector 6 jpg
camere de supraveghere jpg
groapa in asfalt jpg
image
image