Dragă Marius Şumudică,

Marius Şumudică, antrenorul Rapidului

Nu am cunoscut un fotbalist mai nebun decât tine. Sau, eşti cam la fel de normal ca Lobonţ.

Cel de la Rapid, puştiul, nu dinamovistul - străinul cu care nu mai am nicio legătură - şi căruia îi înmânam pungile cu scrisori de la admiratoare, pe vremea când făcem revista "Giuleştina".

Evident, pe banii mei, căci Copos-generosul, nici azi nu a plătit echipa condusă de mine atunci. Sufletist, când e de plată: îşi dă...sufletu'. Şi ceva carne pe deasupra... cu frişcă. Te-am cunoscut, şi nu pot spune că te-am îndrăgit, pe Voinţa, la un meci cu personalul de la Cazino Victoria, când ai fost adus de un barman, cred.

Am picat cu tine-n echipă, jucam pe beri, şi îmi plăcea driblingul tău croşetat, pentru ca, ajuns singur cu poarta goală, să dai intenţionat "pe lângă", "peste", sau "afară". Un cinism care pe directorul burtos care eram, ce gâfâia de atâtea whisky-uri, l-ai scos din sărite.

Apoi, te-am reîntâlnit, când am însoţit echipa de tineret a "Sportului" la Geneva, şi când, accidentat fiind, te certai cu antrenorul Şerbănică, să te bage-n teren; apoi, la Tg. Jiu, tot cu "Sportul", când încurajai oltenii să ne "omoare" pe noi, giuleştenii.

Repet, fără ironie, ai fost mereu un sufletist, aproape ca dl Copos - fac caterincă! - dublat de un talent nativ; ai ajuns un jucător mare, idolul tribunelor din Giuleşti, goleadorul nostru. Nu te-ai avut bine cu Sichitiu, ştiu, care făcea orice să scape de tine.

Dar, tu rămâi tu, iar el, el. În ultima vreme, m-ai făcut să tremur şi pentru Bistriţa lui Tata Jean, cu care ai scăpat de retrogradare. Pe Giuleşti, ca antrenor bistriţean, ai căzut în genunchi, "pe gazonul sfânt", într-un gest, după unii-prea teatral, după alţii - sentimental.

Eşti acum antrenor, în cuplu de succes cu Dinu Gheorghe, preşedinte, cel care a adus glorie în Giuleşti alături de Răzvan Lucescu, antrenor, la echipa visurilor noastre. Ai grijă, fă tot ce se aşteaptă de la fostul golgheter giuleştean Şumi-Gol! Şi, nu uita că Giuleştina nu e a mea, nu e a ta, nu e a lu' Copos; ci a urmaşilor-urmaşilor noştri...

George Stanca