După căderea Cămătarilor, sectorul 5 este condus de Ştoacă şi Pian VIDEO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cele mai puternice grupări interlope din sectorul lui Vanghelie sunt brigada condusă de Ion al lui Ştoacă, care conduce cea mai mare reţea de heroină din zonă şi clanul lui Pian, specializat pe şantaje.

Până în anul 2004, nimic nu mişca în zonă fără acordul clanului Cămătarilor, cea mai tare grupare interlopă din Capitală la acea vreme. Când liderii Nuţu şi Sile au fost arestaţi, celelalte brigăzi au acaparat majoritatea zonelor de influenţă.

În urmă cu patru ani şi jumătate o decizie a judecătorilor Tribunalului Bucureşti a schimbat harta lumii interlope din Capitală. Atunci s-a hotărât ca fraţii Ion şi Vasile Balint, cunoscuţi drept Nuţu şi Sile Cămătaru, liderii celei mai importante grupări mafiote din Bucureşti în momentul acela, să fie închişi pentru nouă, respectiv 15 ani.

Acuzaţiile care li se aduceau în mai multe dosare cuprindeau o listă lungă de infracţiuni printre care - proxenetism, lipsire de libertate, cămătărie, recuperări de bani, cereri de taxe de protecţie, trafic de persoane şi şantaj.

Tot atunci au ajuns după gratii şi părinţii interlopilor, Smaranda şi Constantin Stoica, dar şi sora lor, Angela.

Odată cu Sile şi Nuţu, au mai fost închişi încă 31 de interlopi din grupare. Majoritatea membrilor au căzut atunci, printre care şi toţi locotenenţii - Silviu Dudiţă, zis Fluturică, a primit 13 ani de închisoare şi Cristian Gheorghe, zis Masca, nouă ani. Se zvoneşte că aceştia doi din urmă şi-au trădat proprii lideri şi vor avea de suferit când Sile şi Nuţu vor ieşi din închisoare.

Ultima decizie a Tribunalului Bucureşti luată anul trecut, stabilea ca Sile să stea la „răcoare“ timp de 15 ani, iar Nuţu, 13 ani. Până când vor fi eliberaţi, afacerile familiei interlopilor continuă să meargă, dar la un nivel mult mai scăzut.

Ion al lui Ştoacă, "tătic" în sectorul 5

Clanul Ştoacă este la ora actuală una dintre cele mai puternice grupări interlope din sectorul 5, având o influenţă mare şi în sectorul 4, după arestarea Cămătarilor.

Activităţile preferate de clanul Ştoacă cuprind o gamă largă de infracţiuni: de la trafic de droguri şi proxenetism, la şantaje şi cămătărie. Interlopii conduc una dintre cele mai mari reţele de trafic de heroină din Capitală.

Zonele cele mai importante unde membrii clanului îşi vând marfa procurată de la furnizori iraniei sunt Şoseaua Giurgiului, Piaţa Reşiţa şi Bulevardul Obregia.

Capul clanului este Ion Voinea, zis Ion al lui Ştoacă, care a fost arestat de mai multe ori dar a reuşit mereu să iasă repede din închisoare.

Folosea o legitimaţe falsă şi se dădea agent de poliţie

În 2004, când a fost reţinut, s-a găsit asupra lui o legitimaţie de la o organizaţie nonguvernamentală care se chema Fundaţia de Luptă Antidrog foarte asemănătoare cu insignele de poliţie. Se pare că interlopul o folosea pentru a induce autorităţile în eroare, încercând să le facă să creadă că este agent de la brigada antidrog.

Florea Voinea, zis "Spaniolu" este un alt membru important al clanului. El este unul dintre cei mai mari dealeri de droguri din cartierul Ferentari. În 2002 a fost arestat de poliţiştii de combatere a crimei organizate.

În urmă cu doi ani, 20 de membri din clanul Ştoacă au fost reţinuţi de poliţiştii din Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog.Deşi sunt în atenţia autorităţilor de multă vreme, toţi capii grupării sunt în libertate. Ion al lui Ştoacă a fost condamnat la opt ani de detenţie în 2007, pe care se pare că şi-i petrece nestingherit acasă.

Membrii clanului sunt prieteni cu o parte dintre Sportivi. Marius Voinea, zis al lui Ştoacă, a fost arestat în 2005 în acelaşi dosar cu gruparea din sectorul 4, cu care avea şi nişte combinaţii.

Rahova se mişcă după cum "cântă" Pian

Unul dintre liderii lumii interlope din cartierul Rahova şi din zona aferentă şoselei Alexandriei este Nicolae Duduianu, zis „Pian“. Membrii brigăzii mafiotului se ocupă de cămătărie şi şantaj, dar şi de tâlhării.

Pian este rudă cu membrii Clanului Duduienilor, care acţionează, în principal în sectorul 2, dar cele două grupări nu sunt prietene. În urmă cu şase ani, Pian s-a certat cu şefii Duduienilor şi de-atunci nu s-au mai împăcat, deşi până în acel moment aveau afaceri împreună. Se pare că şeful din Rahova i-ar fi turnat pe foştii parteneri ca să se răzbune.

În urmă cu un an, în seara de Înviere, doi dintre fiii săi, Nicuşor şi Laurenţiu Duduianu, au intrat cu un cuţit într-o casă de amanet din sectorul 5 şi i-au ameninţat pe angajaţi.

Interlopii au vrut să primească bani pentru nişte bijuterii şi patronul a refuzat schimbul pe motiv că sunt furate, lucru care i-a înfuriat pe băieţii lui Pian, care au devenit foarte agresivi. Din fericire, nu au putut să intre în cabina lucrătorilor şi lucrurile nu au degenerat în ceva mai rău.

Citeşte întreg articolul şi vezi VIDEO aici

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net