EXCLUSIV! O zi cu românca lui DiCaprio la Milano

Ultima actualizare:

    Mădălina Ghenea
Mădălina Ghenea

Nu e uşor să ţii pasul cu Mădălina Ghenea, cunoscută la noi ca „românca lui DiCaprio". Olteanca noastră focoasă este un top-model de succes în Italia şi, mai nou, actriţă. Aşa că are un program foarte aglomerat. Click! a reuşit să petreacă o zi cu frumoasa de 24 de ani la Milano şi i-a aflat secretele cel mai bine ascunse.

N-am fost singurii pe urmele Mădălinei, luni, pe străzile din Milano. Câţiva paparazzi au „prins" un cadru cu ea chiar când ieşea de la un magazin Fendi. Nu ne miră interesul jurnaliştilor italieni. Frumoasa româncă tocmai a apărut pe coperta revistei GQ Italia, iar în curând fanii revistei Vogue Italia vor putea citi un interviu cu ea.

O fotografie „furată" cu cea care i-a cucerit inima lui Leonardo DiCaprio, făcându-l s-o invite la ziua lui pentru a o prezenta familiei, poate fi aur curat. Iată ce-a aflat reporterul Click! chiar de la Mădălina.

Asaltată de paparazzi- Mădălina a fost urmărită, la începutul acestei săptămâni, de fotografii italieni pe străzile din Milano

simeon stalpnicul png

1. Nu credea că e frumoasă. Mădălina a fost convinsă de fratele ei să meargă la un casting unde veneau cele mai frumoase fete din Slatina. „Am început modelingul la 14 ani, făcând un favor stupid fratelui meu, nu pentru mine. Nu mă vedeam deloc frumoasă, aveam alte planuri".

2. Doi actori i-au cântat serenade sub balcon. Pentru a o convinge pe Mădălina să apară alături de ei, cei doi actori principali din comedia "I soliti idioti" i-au compus o melodie pe care i-au cântat-o sub balcon. "Filmul a avut încasări record. Lumea s-a distrat să vadă o Mădălina şchioapă şi cu dinţii strâmbi".

Protejată de agenta ei- Agenta Mădălinei, Esmeralda Brajovic, are grijă ca fotografii să nu se apropie prea mult de protejata ei

3. Va juca rolul unei prostituate. În pelicula „Roman şi fiul său", Mădălina va juca rolul unei românce constrânse să se prostitueze.

Pe iubitul ei oficial din film îl cheamă Dragoş, ca pe fostul iubit din realitate al Mădălinei, Dragoş Săvulescu. În plus, bărbatul de care se îndrăgosteşte poartă acelaşi nume cu actorul cu care presa a cuplat-o pe Mădălina anul trecut, Leo.

Alături de reporterul Click!- Luni seară, Mădălina a luat masa în compania reporterului Click!, Răzvan Dinu, la restaurantul „Bastianello” din Milano

simeon stalpnicul png

4. Nu ţine cură de slăbire. Mădălina doarme puţin, deşi îi place să doarmă mult. În plus, ea spune că nu este obsedată de imagine. „Nu mă aranjez prea mult, nu petrec prea mult timp în faţa oglinzii. Nu ţin nici o dietă, mănânc foarte mult".

5. Nu este pasionată de cumpărături. E drept, Mădălina are norocul de a primi foarte multe haine de la firmele pentru care păşeşte pe podiumurile de prezentare. „Nu sunt o pasionată de shopping, nu dau banii pe haine. Sunt norocoasă să le primesc de la Valentino, Dolce & Gabbana, Fendi sau Chopard".

Mădălina le-a transmis dragostea ei cititorilor Click!

6. Nu are carnet de conducere. Mădălina nu are o maşină proprie pentru că nu stă foarte mult în Milano.

„Merg fără probleme cu metroul. Dacă am mers zece ani, de ce nu aş mai merge? Sunt oprită de tot felul de persoane pe stradă, de copii. Mă recunosc, îmi ştiu numele şi asta mă bucură foarte mult".

7. Este fanul Andreei Esca. Vedete din România pe care le admiră focoasa olteancă sunt Andreea Marin, Andreea Esca, Maia Morgerstern, Oana Pellea şi Mircea Badea.

8. Îşi doreşte să aibă cinci copii. „Nu contează dacă vor fi toţi ai mei sau vor fi şi înfiaţi".

9. Nu ar poza goală. Tatăl Mădălinei nu a fost, la început, de acord ca ea să fie fotografiată în lenjerie intimă. Tânăra de 24 de ani nu ar poza însă niciodată goală.

10. Are gusturi ciudate la bărbaţi: „Îmi place ca bărbatul să fie bărbat. Nu îmi plac bărbaţii extraordinari de frumoşi. Îmi plac şi defectele la un bărbat. Un bărbat extraordinar de bine pus la punct nu e printre preferinţele mele".

În balcon cu Leonardo

În luna octombrie a anului trecut, pozele cu Mădălina Ghenea alături de starul american Leonardo DiCaprio au făcut înconjurul lumii.

Cei doi au fost surprinşi în Australia, pe terasa apartamentului actorului. Acesta din urmă filma la Sidney, pentru pelicula "The Great Gatsby". Mădălina şi Leonardo au mai fost fotografiaţi apoi şi la o terasă, în compania unor amici.

Atunci toată lumea a speculat faptul că între cei doi ar fi mai mult decât o prietenie, lucru neconfirmat de nici unul dintre protagonişti.

„Nu comentez absolut nimic. Nu-mi place să vorbesc despre nimic din ceea ce ţine de viaţa mea privată", a spus atunci Mădălina în exclusivitate pentru Click!

Mai citeşte:

EXCLUSIV! Mădălina Ghenea, pictorial sexy în GQ Italia - VIDEO making of

Mădălina Ghenea: «Nu am devenit celebră datorită unei poze pe balcon»

VIDEO EXCLUSIV! Mădălina Ghenea, cel mai bine cotat model feminin

Spionul-vedetă: Mădălina Ghenea, idilă cu Spak?

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net