Ai probleme cu banca? Ei ţi le rezolvă!
Ai rate la bancă, însă, înţelegerile dintre tine şi instituţia financiară au picat? Ţi-a majorat dobânda sau ţi-a introdus comisioane abuzive? Te poţi adresa Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar.
- Click!: Cine se poate adresa Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar (CSALB) pentru a primi ajutor?
Orice persoană fizică, indiferent dacă locuieşte în România sau în străinătate, care are un contract cu o bancă/un IFN cu sediul în România şi are rate considerate ca fiind mărite în mod abuzive, comisioane sau dobânzi considerate ca fiind abuziv, creditul declarat scadent anticipat, fără respectarea condiţiilor contractuale, clauze calificate ca fiind abuzive privind aplicarea unor dobânzi penalizatoare. Sau dacă vrea returnarea comisionului de administrare, eliminarea comisioanelor lunare de administrare, restituirea sumei ce a rezultat din mărirea marjei dobânzilor.
- Care sunt paşii pe care trebuie să-i facă persoana interesată?
Consumatorul trebuie să depună dosarul la CSALB, format din:
- Când dosarul este complet, se desemnează un conciliator care va prelua cazul şi va oferi o soluţie?
Consumatorii trebuie să depună cereri în scris la comerciant şi să primească număr de înregistrare. Dacă după 30 de zile comerciantul nu a răspuns sau răspunsul nu l-a mulţumit, acesta se poate adresa CSALB. Păstraţi copia solicitării cu număr de înregistrare pentru a o ataşa ulterior la dosarul depus. Documentele pot fi transmise pe e-mail, office@csalb.ro, prin poştă (str. Sevastopol nr. 24, Sector 1, Bucureşti) sau se pot depune personal la sediul CSALB.
- Cum decurge concilierea dintre dv. şi bănci?
Conciliatorul preia dosarul complet depus de consumator şi apoi ia legătura cu banca/IFN-ul pentru a primi şi acceptul comerciantului de a intra în una din procedurile SAL, cu soluţie propusă sau impusă (arbitrajul).
- Care sunt avantajele pentru consumatori?
Pentru consumator întreaga procedură este gratuită. Procedura durează maximum 90 de zile. Până acum, media a fost de 30 de zile, iar cel mai rapid dosar a fost soluţionat în 17 zile. Termenul de soluţionare a litigiului este foarte scurt, faţă de termenul în instanţele judecătoreşti, soluţia este dată pentru fiecare consumator în parte, fiind adaptată de la caz la caz, iar procedura este confidenţială.
- Ce presupune medierea online?
Concilierea online are la bază aceleaşi proceduri, dar totul se întâmplă online. Această variantă este avantajoasă mai ales pentru consumatorii care nu locuiesc în Bucureşti, ci în alte localităţi din România sau în alte ţări.
- O scurtă descriere a persoanelor care lucrează în echipa CSALB.
La CSALB lucrează în acest moment 5 persoane: directorul executiv, 2 asistenţi de procedură, specialistul în comunicare şi PR şi secretara Centrului.
Centrul de soluţionare a litigiilor, înfiinţat acum 6 luni
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar (CSALB) a demarat activitatea operațională de soluționare alternativă a litigiilor la data de 1 martie 2016, dată la care s-a înregistrat şi prima cerere de la consumatori. Este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, finanțată din fonduri private, înființată în baza Ordonanței Guvernului nr.38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, ce transpune la nivel național Directiva 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE.
Clienţii, nemulţumiţi de clauzele abuzive
Cele mai frecvente solicitări sunt legate de comisionul de risc sau administrare percepute pentru un credit, de ratele lunare considerate de consumatori ca fiind mărite în mod abuziv, de clauze calificate de către consumatori ca fiind abuzive, de aplicarea unor dobânzi penalizatoare, de restituirea sumei ce a rezultat din majorarea marjei dobânzilor sau de reducerea marjei și înghețarea cursului valutar la data încheierii contractului de credit (în CHF).
Peste 180 de dosare aflate în analiză
Din luna martie și până la finalul lui august, în 10 dosare s-au pronunțat deja hotărâri pe care consumatorii și comercianții le-au agreat, iar ele au și fost puse în aplicare. Nici un consumator nu a contestat până acum soluția propusă de conciliator. În acest moment sunt peste 180 de solicitări, aflate în diverse stadii de analiză sau soluționare.