Ce se face de Rusalii pentru noroc şi belşug. Obiceiul vechi respectat în multe zone din ţară
Rusaliile reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creştin ortodox şi sunt celebrate la 50 de zile după Paşte.

Cunoscută şi sub denumirea de Cincizecime, sărbătoarea marchează pogorârea Duhului Sfânt asupra apostolilor şi este considerată momentul de început al Bisericii creştine.
În multe zone din România, Rusaliile sunt însoţite de tradiţii şi obiceiuri păstrate din generaţie în generaţie. Credincioşii spun că anumite gesturi făcute în această zi pot aduce noroc, sănătate şi belşug în casă pentru tot anul.
Ramurile verzi, simbol al protecţiei şi al belşugului
În dimineaţa de Rusalii, oamenii merg la biserică pentru a participa la vecernia plecării genunchilor. Mulţi aduc cu ei ramuri verzi de nuc, tei sau soc, care sunt binecuvântate de preot în timpul slujbei.
Potrivit tradiţiei, aceste ramuri simbolizează darurile bogate ale Duhului Sfânt. După slujbă, credincioşii le duc acasă şi împodobesc cu ele uşile, ferestrele sau icoanele. În special în mediul rural, obiceiul este respectat şi astăzi cu stricteţe.
Mulţi oameni aleg să păstreze ramurile tot anul, considerând că acestea protejează gospodăria de rele, aduc spor şi feresc familia de necazuri. Chiar şi după ce se usucă, ele nu sunt aruncate la gunoi, deoarece sunt considerate sfinţite. În unele sate, ramurile sunt îngropate în pământ pentru a se întoarce în natură.
Ce nu este bine să faci de Rusalii
În tradiţia populară, Rusaliile sunt asociate şi cu numeroase superstiţii. Se spune că în această zi nu este bine să se facă munci fizice grele, treburi gospodăreşti sau activităţi la câmp.
Bătrânii din sate spun că cei care nu respectă sărbătoarea pot avea ghinion sau probleme de sănătate. Din acest motiv, multe familii aleg să petreacă ziua în linişte, alături de cei apropiaţi.
În unele regiuni ale ţării se păstrează şi obiceiuri spectaculoase precum jocul căluşarilor, despre care se crede că alungă spiritele rele şi aduce sănătate comunităţii. În alte locuri are loc „împănatul boului”, un ritual vechi legat de fertilitate şi de chemarea ploii.
Rusaliile sunt sărbătorite timp de două zile, iar atât duminica, cât şi lunea sunt declarate zile libere legale în România. Pentru mulţi români, perioada reprezintă nu doar un moment religios important, ci şi o ocazie de a păstra vii tradiţiile şi obiceiurile moştenite din familie.

































