Confesiunea unei mame: „Am crezut că fac totul bine ca părinte”. Prin ce a trecut când fiul ei a început liceul
Adolescența este o perioadă de tranziție intensă, nu doar pentru copii, ci și pentru părinți. Emoțiile, nevoia de independență și presiunea socială pot schimba complet dinamica unei familii. O mamă a povestit cum viața i s-a schimbat odată cu intrarea fiului ei la liceu și cum a trecut de la control absolut la acceptarea unei lecții dureroase: uneori, trebuie să-i lași pe copii să învețe pe cont propriu.
Adolescența vine rar cu instrucțiuni clare, iar pentru părinți, poate fi o perioadă la fel de confuză și solicitantă ca și pentru copii. Când fiul său a intrat la liceu, o mamă din SUA era convinsă că face totul corect: îi supraveghea temele, comunica cu profesorii și încerca să-l țină pe drumul cel bun. Dar în ciuda eforturilor, totul a început să se destrame.
„Am fost mereu genul de mamă care ținea totul sub control, stresându-mă pentru fiecare detaliu al vieții fiului meu, încercând să o fac cât mai perfectă cu putință. Aveam o singură șansă să-l cresc pe Kayden și eram hotărâtă să dau tot ce pot. Credeam că am totul sub control… până a început liceul. Începea să-și facă temele în grabă, nu le preda la timp și prefera să se joace jocuri video pe laptopul de la școală. Notele i-au scăzut drastic și și-a pierdut complet interesul pentru școală”, a spus ea, potrivit businessinsider.com.
De altfel, fiul ei mereu o mințea că nu are teme de făcut, sau că profesorul este cel care greșește: „«Ce teme ai de făcut?», «Ai întrebat profesorul dacă te poate ajuta?» — Kayden îmi spunea mereu că nu are nimic de făcut și că deja a vorbit cu profesorii. Când am realizat că nu era așa, avea întotdeauna o scuză: ba că profesorul a greșit, ba că nu știa că trebuia să predea lucrarea. Le-am scris profesorilor lui, care observaseră și ei lipsa lui de motivație. Eram jenată și rușinată de el și le-am spus profesorilor că fac tot ce pot acasă ca să-i schimb comportamentul”, a mai adăugat mama.
În ciuda eforturilor de a-l sprijini, de a vorbi cu profesorii și de a interveni constant, lucrurile nu se îmbunătățeau. „Anul școlar s-a încheiat cu Kayden picând matematica, dar eu, ca mamă, m-am simțit ca adevărata ratată. Am încercat tot ce puteam și m-am epuizat îngrijorându-mă pentru notele lui — fără niciun rezultat.Singura opțiune era școala de vară și mă temeam că o să reluăm același coșmar. În plus, lui Kayden nu-i surâdea deloc ideea să se trezească dimineața și să stea într-o clasă în vacanța de vară. Mi s-a părut corect ca el să plătească pentru cursul de matematică din economiile proprii — 200 de dolari.
O lecție dureroasă: să-l lase să se descurce singur
Voiam să învețe o lecție, în caz că școala de vară nu era suficientă.Spre surprinderea mea, Kayden a trecut fără probleme prin curs și a luat un «B». Mi-a jurat că a învățat lecția și că va fi atent cu școala anul următor”.
După un an epuizant, logodnicul ei i-a spus: „Trebuie să-l lași să eșueze. O să facă 16 ani. Trebuie să-l lași. Trebuie să învețe singur”. Deși la început ideea i s-a părut inacceptabilă, mama a început să înțeleagă că nu poate trăi viața în locul fiului ei: „Eram atât de copleșită de viața lui, încât uitasem să trăiesc a mea. A trebuit să învăț să-mi separ viața de a lui. Nu pot să continui așa când va fi adult. Așa că i-am oferit adolescentului meu libertatea de a se scufunda sau de a înota”, a mai spus mămica.
La început, totul părea să meargă bine. Apoi, notele au început iar să scadă. Mama a rezistat tentației de a interveni: „În ciuda situației stresante, am simțit o libertate pe care nu o mai cunoscusem de ani buni. Puteam să respir mai ușor și aveam mai mult timp pentru mine. Nu mai era responsabilitatea mea să urmăresc temele restante; aveam propriul program de gestionat. Am așteptat totuși ca Kayden să-mi ceară ajutor, dar nu a făcut-o. S-a descurcat în felul lui”.
LA final, a avut parte de un șoc: „Kayden mi-a garantat că o să treacă, dar eu am pus asta pe seama unei atitudini adolescentine arogante. Eram în șoc. A trecut cu greu, cu note de tip «D» la materiile unde era în pericol să pice. Așadar, vara asta nu va mai merge la școala de vară”.
Pentru mamă, rezultatul nu a fost perfect, dar a fost un pas înainte: „Pot accepta că este un progres față de eșecul de anul trecut. Sunt mândră că în sfârșit am putut să-l las să-și gestioneze singur educația. Nu e perfect — și nici eu. Pot să accept asta, deocamdată, în timp ce învățăm și creștem împreună.”
