Derapaj al unei deputate POT. Cere interzicerea unor evenimente ale formației Trooper pe motiv că-s sataniști. Ce spun, de fapt, versurile trupei

Deputata POT de Timiș, Codruța Maria Corcheș, solicită „interzicerea imediată” a concertului organizat pe 28 februarie și 1 martie de trupa românească de heavy metal Trooper, programat la Palatul Național al Copiilor din București.

Codruța Maria Corcheș, deputat POT FOTO: Facebook
Codruța Maria Corcheș, deputat POT FOTO: Facebook

Parlamentara, în vârstă de 29 de ani, aleasă în Timiș pe lista Partidul Oamenilor Tineri, a lansat o petiție pe site-ul propriu și a publicat mesaje pe Facebook prin care cere autorităților să oprească evenimentul.

În apelul său public, deputata afirmă:

„Solicitare Urgentă!

Solicităm autorităților competente interzicerea imediată a desfășurării evenimentului programat pentru data de 28 Februarie / 1 Martie.

Asocierea unei instituții simbol pentru educația copiilor cu imagistica și mesajul acestui concert este o eroare gravă și inacceptabilă. Protecția Minților Tinere: Palatul Național al Copiilor este un sanctuar al educației.

Găzduirea unui eveniment cu imagistică morbidă (cranii, aripi întunecate) reprezintă o agresiune psihologică asupra copiilor și o încălcare flagrantă a misiunii educative a instituției.

Nu putem permite normalizarea acestor simboluri într-un spațiu dedicat inocenței. Sfidarea Valorilor Creștine: România este o țară cu profunde rădăcini creștine. Organizarea unui concert cu tematică întunecată în plin Post al Paștelui – cea mai importantă perioadă de curățire spirituală – este o ofensă directă la adresa credinței și moralității majorității românilor. Oprește acest eveniment.”

Replica trupei: „S-a spus despre noi că suntem sataniști”

Liderul Trooper, Alin Dincă, a respins acuzațiile într-o intervenție la Rock FM.

„Problema mea e că ne-au acuzat că avem un impact negativ asupra copiilor. În 2008, când au avut loc inundațiile din Moldova, am sărit în ajutorul copiilor și am donat toți banii câștigați din concertul cu Iron Maiden, inclusiv din merch.

Sunt școli în România unde copiii sunt încurajați să folosească albumele noastre istorice ca suport educațional. Sunt predate materii cu ajutorul pieselor noastre. Tocmai de noi s-a trezit să spună că suntem răi, că suntem sataniști!”, a declarat artistul.

Reacția comunității rock: „Cultura nu se cenzurează”

Demersul deputatei a fost criticat și de Rockstadt Extreme Fest, unul dintre cele mai importante festivaluri de profil din România. Organizatorii au acuzat un posibil abuz și au transmis că muzica nu ar trebui judecată prin frică și „reguli absurde”, subliniind că „Cultura nu se cenzurează”.

Una dintre cele mai populare piese ale trupei pe YouTube este „Maturizare”, un text despre trecerea timpului, dezrădăcinare și frământări interioare, nu despre violență sau satanism.

Maturizare – Trooper

Mă vezi așa cum sunt

Cad în genunchi

Dar încă mai cânt

Nici nu mai știu de ieri

Ajung peste tot, mă-ntorc nicăieri

Simt cum mă pierd ușor

Nu-i nimeni de care să-mi fie dor

Încă o zi la fel

Am să schimb doar camera de hotel!

Oare cine știe cât mi-e de greu

Fug de mine și de tot ce-i al meu

Trec anii, trec peste noi

Timpul nu vine ’napoi

Trec anii, trec peste noi

Și simt c-într-o zi ce a fost

Ce-a fost nu va mai fi

Nu știu ce zi e azi

Nu știu să spun în ce oraș

Nici unde plec de-aici

Închid ochii și încerc să mă mint!

Oare cine știe cât mi-e de greu

Fug de mine și de tot ce-i al meu

Trec anii, trec peste noi

Timpul nu vine ’napoi

Trec anii, trec peste noi

Și simt c-într-o zi ce a fost

Ce-a fost nu va mai fi

Lumea e un joc

Mult prea greu

Când n-ai un loc

Voi fi o umbră din ce-am fost

Oare cine știe cât mi-e de greu

Fug de mine și de tot ce-i al meu

Trec anii, trec peste noi

Timpul nu vine ’napoi

Trec anii, trec peste noi

Și simt c-într-o zi ce a fost

Ce-a fost nu va mai fi!!

Trec anii, trec peste noi

Timpul nu vine ’napoi

Trec anii, trec peste noi

Și simt c-într-o zi ce a fost

Ce-a fost nu va mai fi



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
hans blossoms 167924 1280 jpg
castelul ugron transilvania jpg
Raul Strei din Hunedoara, ocupat de lebede  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (68) jpg
concediu medical  jpg
nicusor dan trump jpg
pexels adult 2178366 1280 jpg
mario baiatul ucis jpg
Donald Trump FOTO Profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net