Masa de Paști acum 200 de ani. Ce puneau boierii pe masă, dar țăranii?
Cum arăta Paștele acum două secole în București? Sărbătoarea era extrem de importantă și pregătită minuțios cu săptămâni înainte. Străzile, piețele și magazinele se animau, iar orașul prindea un ritm și o atmosferă aparte. Oamenii inventariau proviziile și cumpărau ingrediente, în timp ce piețele se umpleau treptat cu miei aduși din câmpiile Munteniei. Orașul era împărțit clar în două lumi: boierii și negustorii înstăriți se răsfățau cu rețete și produse grecești, turcești și, mai târziu, franțuzești, în timp ce țăranii și oamenii de rând pregăteau mese simple, lipsite de fast și opulență, dar bogate în tradiție și gust.
Masa de Paște nu era doar hrană, ci un ritual care reflecta statutul social și viața comunității.
Mesele de Paști în Bucureștiul de acum 200 de ani
În Bucureștiul începutului de secol XIX, Paștele nu era doar o sărbătoare religioasă, ci un adevărat eveniment social.
Pregătirile începeau încă de la Lăsata Secului, când carnea dispărea din alimentație, iar gospodăriile intrau într-o disciplină culinară strictă.
De la curțile boierești influențate de Orient și Occident până la mesele simple din mahalale, fiecare categorie își avea propriile ritualuri pentru Masa de Paște. Pregătirile începeau cu săptămâni înainte și transformau orașul într-un spațiu dominat de comerț, mirosuri și tradiții. Carnea de miel, pasca și ouăle roșii erau elemente centrale, indiferent de statut. În spatele acestor preparate se ascundea o cultură culinară complexă, în care nimic nu era întâmplător.
Multe dintre aceste obiceiuri au supraviețuit până astăzi, chiar dacă formele s-au schimbat.
Sacrificarea mielului avea loc în curți sau chiar pe ulițe, în văzul tuturor, notează București.ro.
Friptura la frigare era considerată un simbol al belșugului și era prezentă mai ales în gospodăriile boierești.
În schimb, oamenii de rând găteau mielul la ceaun sau la cuptor, folosind ingrediente simple precum usturoiul și untdelemnul.
Preparatele tradiționale erau adaptate la posibilități.
Stufatul de miel, o tocăniță consistentă cu ceapă, devenea o variantă accesibilă pentru multe familii.
Drobul, realizat din organe tocate și verdeață, era expresia unei economii riguroase, în care nimic nu se irosește.
În paralel, mesele boierești deveniseră adevărate demonstrații de statut.
Influențele fanariote aduceau ingrediente precum stafidele, scorțișoara sau apa de trandafiri, iar spre mijlocul secolului al XIX-lea au apărut și elemente din bucătăria franceză.
Chiar și în acest context cosmopolit, meniul pascal rămânea ancorat în tradiție: mielul, ouăle roșii și pasca nu lipseau niciodată.
Tradiția care a supraviețuit
Pentru deserturi, documentele epocii oferă detalii clare. În 1841 apărea prima carte de bucate în limba română, semnată de Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, care descrie rețete de cozonac și pască.
Cozonacul era diferit de cel de astăzi: un aluat simplu, fără umplutură, aromat cu apă de flori de portocal sau de trandafiri, o influență orientală puternică a vremii. Unitatea de măsură era oca, nu gramul, cuptorul era cel de lemne, nu cel electric, iar frământatul dura ore presupunea efort fizic considerabil, notează sursa citată.
Pasca se gătea des după rețete din Bucovina și Moldova, dar în București era și varianta muntenească, cu mai puțin aluat și o umplutură bogată de brânză dulce, ouă și stafide.
Era pregătită în zilele premergătoare Paștelui, în Joia sau Vinerea Mare, odată cu cozonaci și, întotdeauna era dusă la biserică în Noaptea de Înviere pentru sfințire.
Ouăle roșii aveau un rol simbolic puternic, legat de ideea Învierii. Vopsirea se făcea exclusiv cu ingrediente naturale, în special coji de ceapă. Alternativele nu existau. În prima zi de Paști, toată lumea era la masă, iar mesele erau lungo, cât să încapă tată familia, vecinii și prietenii.
În a doua zi de Paști, bucureștenii ieșeau la iarbă verde, în zone precum Cișmigiu sau pe malurile Dâmboviței, unde consumau aceleași preparate.
Era o prelungire a ospățului, dar și un prilej de socializare.
La hanuri celebre, precum Hanul lui Manuc, mesele deveneau spectacole publice. Ospățul nu însemna doar hrană, ci și vizibilitate socială.
Privită în ansamblu, masa de Paște din Bucureștiul de acum două secole nu este foarte diferită de cea de astăzi. S-au schimbat tehnologiile și ingredientele, însă esența, mielul, pasca și ouăle roșii, a rămas aproape intactă.
