Șocul pe care l-a suferit un nepalez care a venit să muncească în România: „A fost foarte surprinzător că doi oameni...”
România se confruntă cu o lipsă tot mai acută de forță de muncă, în special în industrii precum construcțiile, transporturile, HoReCa și agricultura.
În fiecare lună, angajatorii de aici caută în jur de 1.000 de muncitori străini pentru a putea face față cererii, iar tot mai mulți tineri din Asia aleg să își părăsească familia și țara natală în speranța unui viitor mai bun.
Mulți dintre ei ajung în România cu visuri mari, însă realitatea în care se trezesc este una dificilă: ore suplimentare neplătite, cazare modestă, acces limitat la servicii medicale și un proces complex de adaptare culturală. În cadrul campaniei „Imigrant în România”, Antena 3 CNN a stat de vorbă cu muncitori nepalezi care au ales să își construiască viața departe de casă.
„Primul an a fost foarte greu. Ești singur aici”
Ray Khagendra are 26 de ani și lucrează într-un restaurant asiatic din București. A venit în România în urmă cu doi ani, plin de entuziasm și curiozitate față de Europa.
Însă, la scurt timp după ce a ajuns, a realizat că schimbarea radicală a stilului de viață nu vine fără traume emoționale. „Primul an a fost foarte greu, nu pot spune că a fost ușor. E destul de diferit de ceea ce mă așteptam. Stilul de viață, mentalitatea oamenilor și toate cele cu care eram obișnuit acasă. Poate gândim diferit, iar neînțelegerile sunt multe”, mărturisește tânărul.
Pentru el, cea mai grea lovitură a fost singurătatea. Familia sa se află la peste 5.000 de kilometri, în Nepal.
„Ești singur aici, nimeni să aibă grijă de tine, să întrebe dacă ai mâncat sau dacă ești bine”, spune Ray. Deși a reușit să învețe limba română și se descurcă tot mai bine, gândul că acasă îl așteaptă familia și prietenii îl urmărește zilnic.
Cu toate acestea, a încercat cât a putut să înțeleagă cultura română și să se integreze. „Știi ce-mi place la români? Că atunci când se întâlnesc ei încep cu «Bună ziua!» și «Ce faci?». Astea sunt de bază”, povestește el zâmbind.
Ray a încercat, în timp, și mâncărurile tradiționale românești și a prins gustul celor mai cunoscute preparate. „Am încercat cam trei sferturi din mâncărurile românești. Desertul preferat sunt papanașii. Sunt foarte buni, dulci, cu o textură plăcută. Îmi plac și sarmalele. Totuși, cea mai bună mâncare rămâne tot cea a mamei mele: e un fel cu linte, orez și carne de porc. Mi-e foarte dor de mâncarea ei”, mărturisește el cu nostalgie.
Chiar dacă își ocupă timpul liber meditând în parcuri și a legat câteva prietenii, sentimentul de alienare nu dispare. „În țara mea mă puteam baza pe prieteni, pe familie. Și să știi că cea mai importantă relație din lume e cea mamă-fiu”, adaugă Ray.
„A fost foarte surprinzător că doi oameni care nu sunt căsătoriți pot trăi împreună”
Crezând că Europa este o lume complet liberă, Ray a descoperit treptat și diferențe care l-au șocat la început. Multe dintre valorile românilor i s-au părut greu de înțeles. „În țara mea, noi stăm cu părinții noștri până mor. Aici oamenii sunt puțin mai reci, își văd de treaba lor. Noi împărțim totul, suntem mereu împreună”, explică el.
Dar cel mai mare șoc cultural a fost relația dintre tineri: „A fost foarte surprinzător că doi oameni care nu sunt căsătoriți pot trăi împreună. Și nimeni nu le spune nimic. În țara mea nu e așa. Noi nu avem voie să facem asta.”
Deși la început s-a simțit derutat, în timp a ajuns să aprecieze libertatea românilor. „Îmi place libertatea asta, dar la început recunosc că am fost un pic șocat”, povestește Ray râzând.
„Pare un stil de viață egoist”
O poveste asemănătoare o are și Uva Lamichane, un alt tânăr nepalez pentru care dorul de familie este o povară permanentă. Și el s-a luptat cu singurătatea, însă lucrurile s-au schimbat atunci când a reușit să își aducă soția în România.
Amândoi lucrează într-o tipografie, iar comunitatea nepaleză din București, formată din aproximativ 30.000 de oameni, le-a devenit sprijin. Totuși, unele diferențe culturale sunt greu de acceptat: „E greu. Suntem foarte legați de familie. Cultura noastră are legături puternice față de familie, e diferit de România”, spune Uva.
El observă că, pentru români, independența vine mult mai devreme: „Aici mulți părinți nu mai locuiesc cu copiii lor când aceștia cresc, ceea ce în Nepal nu se întâmplă. Pare un stil de viață egoist, iar asta nu-mi place, însă nu schimbă cine sunt eu”, explică.
Înainte să vină în România, Uva a încercat să lucreze în Dubai, dar experiența nu a fost una fericită. „Dubai este bun pentru turism, dar este pentru cei bogați, nu pentru cei săraci sau clasa mijlocie. Era o viață foarte conservatoare. Nu puteam decide unde să merg, ce să port”, povestește el. România i s-a părut o oportunitate mai echilibrată: „Îmi plăcea ideea de libertate. Am găsit o ofertă de muncă pentru România și îmi plăceau condițiile.”
Totuși, nici aici nu i-a fost mereu ușor. „Cele mai grele momente au fost la început, când nu vorbeam și nu înțelegeam românește, iar unii încercau să mă păcălească”, spune Uva.
Mai mult, a trecut și prin episoade de discriminare: „Am avut o experiență de discriminare cu un doctor, a început să țipe la noi pentru că vorbeam în engleză.” Din fericire, nu toate situațiile au fost așa: „Apoi am găsit pe cineva foarte drăguț, care ajută peste 200 de pacienți asiatici, inclusiv bebeluși. Este ca un înger pentru noi.”
Uva face și un apel pentru cei care privesc cu neîncredere prezența imigranților în România: „Noi suntem aici ca să muncim, plătim taxe, învățăm ceva și contribuim la economia acestei țări. Așa cum mulți români pleacă în afară să muncească pentru familie, la fel și noi venim aici pentru un trai mai bun.”
Adaptarea – un drum lung și anevoios
Dincolo de provocările de zi cu zi, venirea în România presupune un proces birocratic complex, care poate dura un an sau chiar mai mult. Angajatorii trebuie să justifice nevoia de personal și să treacă prin verificări riguroase. „E o procedură care durează. Ai nevoie de timp. Și de un pic de răbdare”, spune Anca Ganea, purtător de cuvânt al Asociației Angajaților Străini din România.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Imigrări confirmă la rândul lor: „Se verifică legalitatea firmei, situația fiscală”, explică Maria Cristea.
Mulți dintre acești tineri își lasă viața în urmă pentru a construi una nouă în România. Dar prețul este adesea unul greu de suportat: singurătatea.
