Bucureștenii vor primi facturi mai mici dacă nu au apă caldă și căldură. „Locuitorii trebuie să plătească doar pentru serviciile pe care le primesc efectiv”

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat vineri proiectul care prevede reducerea facturilor la apă caldă și căldură pentru bucureștenii care nu au beneficiat de parametrii contractuali în locuințele lor. Decizia vine ca urmare a propunerii inițiate de Primăria Sectorului 4 și susținută de grupul PUSL, în contextul problemelor întâmpinate de furnizorii de energie termică, Termoenergetica și ELCEN.

Bucureștenii vor plăti facturi mai mici dacă nu au apă caldă și căldură
Bucureștenii vor plăti facturi mai mici dacă nu au apă caldă și căldură

Astfel, locatarii din Capitală nu vor plăti pentru căldura sau apa caldă care nu a ajuns la nivelul normal, iar furnizorii sunt obligați să răspundă pentru serviciile incomplete. Măsura a fost aprobată cu 40 de voturi pentru, conform raportului ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB).

Cum vor fi ajustate facturile pentru bucureșteni

Potrivit proiectului adoptat, bucureștenii care au avut calorifere reci sau lipsa apei calde pe durata iernii vor beneficia de reduceri proporționale în facturi. Această măsură vine în sprijinul consumatorilor afectați de neregularitățile din furnizarea energiei termice și este menită să protejeze locuitorii Capitalei de costuri nejustificate.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, inițiatorul proiectului, a declarat că „locuitorii trebuie să plătească doar pentru serviciile pe care le primesc efectiv, iar furnizorii trebuie să fie responsabili pentru eventualele deficiențe”.

Proiectul a fost votat într-o ședință extraordinară CGMB, convocată de grupurile PSD și PUSL, care a inclus și alte puncte controversate, cum ar fi majorarea chiriilor pentru locuințele “convenabile” și proiecte de infrastructură urbană, scriu cei de la Antena 3.

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a atras atenția că reducerea facturilor fără o planificare financiară riguroasă ar putea pune presiune pe bugetul Termoenergetica și ELCEN. Într-o declarație anterioară, acesta menționa că proiectul ar putea amplifica problemele financiare ale furnizorilor și riscul intrării lor în insolvență.

Alte măsuri aflate pe ordinea de zi

Pe lângă proiectul privind facturile reduse, ședința CGMB a abordat mai multe inițiative municipale, printre care:

  • Actualizarea chiriilor pentru locuințele administrate de Administrația Fondului Imobiliar, cu valori între 115 și 171 lei pe lună, în funcție de tipul locuinței.
  • Achiziția de imobile pentru amenajarea unor spații verzi și baze de agrement în sectorul 1.
  • Exproprieri pentru reconfigurarea zonei Dimitrie Pompeiu – Fabrica de Glucoză – Șoseaua Pipera, în valoare de 75,8 milioane lei.
  • Parteneriate pentru mobilitate urbană, inclusiv amplasarea mobilierului pentru biciclete prin Asociația HaicuBicla.
  • Reglementări mai stricte pentru articolele pirotehnice și consolidarea seismică a unor blocuri, cu finanțare prin Programul Național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
hans wood ant queens 3254 1280 jpg
image png
raceala jpg
inflatie in crestere foto shutterstock
image png
image png
AVC jpg
image png
image
image