Viitorul blocurilor comuniste. Ce se va întâmpla cu apartamentele construite între 1945 și 1989 și cum văd românii soarta lor
Milioane de români locuiesc în „blocuri comuniste”, multe cu o vechime de peste jumătate de secol, iar viitorul lor stârnește dezbateri aprinse. În timp ce unii cred că aceste clădiri vor rezista mult timp, alții prevăd o soartă mai sumbră. În ciuda vechimii, prețurile apartamentelor din aceste blocuri au crescut constant în ultimii ani.
În Capitală, apartamentele pleacă de la cel puțin 100.000 de euro, unele ajungând aproape de 200.000 de euro. În orașe precum Cluj-Napoca, Iași sau Constanța, prețurile sunt mai mici, dar în creștere față de anii anteriori. În orașele mici, blocurile vechi au menținut valori ridicate, din cauza lipsei investițiilor în construcții noi și migrației populației.
La peste 35 de ani de la construcție, mulți români prevăd un viitor incert pentru blocurile comuniste. Pe rețelele de socializare, opiniile sunt împărțite.
Cum văd românii viitorul acestor clădiri
„Blocurile comuniste (în special cele din prefabricate) par că au fost construite cu o durată de viață de aproximativ 70–100 de ani. Prin anul 2050, multe dintre acestea își vor atinge limita duratei de viață și vor trebui reconsolidate sau reconstruite. În condițiile în care doar o parte dintre locatari și-ar permite să investească bani în reconstrucție sau consolidare, mă îndoiesc că se va ajunge la un consens și că problema acestor blocuri va fi ignorată până când acestea vor începe să cadă sau vor rămâne în paragină (cum sunt unele cămine de nefamiliști din zonele mai defavorizate)”, scrie un utilizator pe Reddit.
Alt român remarcă experiențe internaționale. În orașele mari din India, blocurile vechi sunt demolate și înlocuite cu apartamente mai mari. „Acum, se va întâmpla același lucru și în cazul orașelor mari din România? Cine știe…”, întreabă internautul.
Seismele vor decide, de asemenea, soarta multor blocuri din Capitală. Mulți cred că reabilitarea este mai eficientă decât demolarea. „Reabilitarea este mult mai eficientă ca preț și mai ușor de realizat decât demolarea și reconstruirea”, spune cineva.
„Există clădiri lăsate în paragină, cu infiltrații și armături la vedere, dar și blocuri bine întreținute, reabilitate și modernizate, care pot rezista mult mai mult decât se credea inițial”, completează un comentator.
Unii români privesc însă cu optimism. Un utilizator a locuit într-un apartament de aproape 100 de ani în Edinburgh, încă în stare bună. „Atunci, ce să pățească blocurile comuniste din beton armat? Chiar și dacă rămân nefolosite, structura tot ar mai rezista cel puțin 100 de ani”, spune acesta.
Alți internauți subliniază că durata de viață depinde de întreținere. „Avem construcții vechi de sute de ani care stau încă foarte bine”, adaugă unul dintre ei.
Blocurile din anii ’80, peste 70 de ani, vor fi locuite de alte generații, cu venituri mai mari și mentalități diferite. „Își vor dubla prețul, asta se va întâmpla. Și acum, la 50 de ani de la construcție, sunt exagerat de scumpe”, conchide un alt comentator.
Blocurile care au schimbat România urbană
În cei peste patru decenii de comunism, populația urbană a României a crescut de la patru milioane în 1948 la peste 12 milioane în 1990. Cele mai multe blocuri construite în această perioadă au depășit jumătate de secol. Primele clădiri din anii ’40–’50 erau din cărămidă, două etaje, cu acoperișuri de țiglă și poduri utilizabile, formând „cvartale” cu spații verzi, alei și clădiri publice.
În anii ’60, „Hrușciovka” au apărut ca locuințe economice pentru muncitorii care se mutau din sate în orașe. Materialele și lucrările erau mai slabe, pereții subțiri, acoperișurile din țiglă înlocuite cu terase izolate cu smoală. Beciurile și spațiile utilitare au fost proiectate economicos, iar elementele decorative, prezente la blocurile din anii ’50, au dispărut.
Blocurile din anii ’60 și ’70 au, în general, până la patru etaje, pentru a nu necesita lift, iar apartamentele de 30–40 de metri pătrați erau comparate cu „cutii de chibrituri”.
Cartierele formate din blocuri similare, ridicate simultan, au dat aspect uniform zonelor urbane. În anii ’70–’80 au apărut și blocurile-turn, cu probleme la apă, căldură și infiltrații. Căminele de nefamiliști aveau condiții și mai precare, iar multe au fost abandonate după 1990 sau ocupate fără forme legale.
