FOTO Infantele Spaniei, mândria părinţilor la ceremonia de încoronare! Reacţia regelui, emoţionantă
Regele Felipe a depus joi jurământul de credinţă, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Madrid, în faţa membrilor Congresului.
Noul monarh a venit la Palatul Parlamentului alături de soţia sa, Letizia, şi cele două fete ale cuplului regal, Leonor, de opt ani, şi Infanta Sofia, de şapte ani.
Îmbrăcate în rochiţe similare, una roz, alta blue, micuţele au zâmbit timid publicului şi au făcut cu mâna înainte de a intra în clădirea Parlamentului, ca două adevărate prinţese.
În timp ce publicul aplauda şi scanda numele lui Felipe, Leonor şi Infanta Sofia au stat cu mama lor, Letizia. În sala parlamentului, cele două infante au fost serioase şi au urmat cuminţi protocolul.
Când, în timpul discursului său, Felipe a vorbit despre fiicele sale, Leonor şi Infanta Sofia s-au uitat, râzând, spre tatăl lor, semn că familia regală e una unită.
Mama lor, Letizia, s-a uitat cu mult drag înspre fetele ei, în momentul în care Felipe a rostit numele celor două.
Ceremonia a durat puţin şi a fost simplă, în concordanţă cu situaţia economică din Spania, o ţară încă afectată de criză şi cu un şomaj ridicat. În ciuda populariţăţii în scădere a fostului rege, Juan Carlos, Felipe e iubit de popor. Acest lucru s-a văzut şi înaintea ceremoniei de joi, când mulţimea adunată în faţa Parlamentului a întâmpinat familia regală cu multă căldură şi urale.
"Jur să îmi îndeplinesc cu credinţă funcţiile, să respect şi să veghez la respectarea Constituţiei şi a legilor şi să respect drepturile cetăţenilor şi regiunilor autonome", a declarat noul rege, în vârstă de 46 de ani, în aplauzele deputaţilor şi senatorilor reuniţi în Congres.
"Vrem o Spanie în care toţi cetăţenii să regăsească încrederea în instituţii" şi "în care să îşi aibă locul toate formele de a se simţi spaniol", a declarat el în cadrul discursului de proclamare susţinut în faţa Congresului.
Felipe a devenit rege după ce tatăl său, Juan Carlos, a abdicat după o domnie de aproape 40 de ani. El moşteneşte o monarhie contestată, potrivit sondajelor, de unul din doi spanioli şi o ţară afectată de criză economică şi şomaj. Rămas popular în pofida discreditării tatălui său, el va trebui să răspundă multor speranţe.
Născut la Madrid la 30 ianuarie 1968, prinţul Felipe a devenit la 22 ianuarie 1977 Alteţa regală prinţul de Asturia, prinţ de Gerona, duce de Montblanc, conte de Cervera, prinţ de Viana, Lord de Balaguer.
În 2004, el s-a căsătorit cu Letizia Ortiz, o jurnalistă fără legături cu aristocraţia spaniolă. Letizia a cucerit repede inimile poporului, iar cuplul se bucură de popularitate în Spania, în ciuda controverselor în care a fost implicată familia regală.
Tatăl lui Felipe, Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani, a venit la putere la două zile după moartea dictatorului Francisco Franco şi a ajutat Spania să treacă de la dictatură la democraţie. Fostul monarh s-a născut în 1938, la Roma, acolo unde familia regală s-a stabilit după instaurarea Republicii Spaniole în 1931. Viitorul rege s-a căsătorit la Atena, la 14 mai 1962, cu Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei, fiica regelui Paul al Greciei. Ea era ortodoxă însă s-a convertit la roman-catolicism pentru a deveni regină a Spaniei. Împreună au două fiice (Elena şi Christina) și un fiu (Felipe).