Ilie Năstase, ce viaţă de coşmar ai cu Brigitte Sfăt!
Brigitte este o fire vulcanică, iar scenele de nervi pe care i le face lui Ilie Năstase au devenit din ce în ce mai dese. Fotoreporterii Click! au surprins-o joi seara, la un eveniment cu ştaif, în timp ce-şi certa iubitul. Bruneta nu se află la prima abatere, căci şi în vară s-a „răţoit" la bietul Ilie, în plină stradă.
Se pare că Ilie Năstase (65 de ani) a ieşit tăbăcit din fostele căsnicii, trei la număr, nu de alta, dar când viitoarea lui soţie, Brigitte Sfăt (34 de ani), îl ceartă în public, ca pe un copil mic, el pare imun.
Joi seară, frumoasa brunetă nu s-a putut abţine şi, de faţă cu cei aproape 200 de invitaţi, prezenţi la petrecerea de lansare a magazinelor Valentino, care a avut loc la Hotel Marriot, iubita lui se desfigurase din cauza nervilor.
Motivul de dispută era unul de-a dreptul banal, ea supărându-se pe Ilie că nu se ştersese bine la ochi şi că părea abia trezit din somn. Brigitte nu a fost la prima abatere de acest gen, ea fiind surprinsă de fotoreporterii Click! şi în luna iunie, cu mâinile în şold, în plină stradă.
Dacă la evenimentul de joi ea a conştientizat totuşi că se află în lumea bună a Capitalei, dojenindu-l pe un ton mai jos, în vară, bruneta ne-a dovedit că are „plămâni", ţipând la partenerul ei de viaţă de parcă ar fi fost la piaţă.
Diplomat în materie de femei, Ilie Năstase nu a răspuns niciodată atacurilor verbale venite din partea mai tinerei sale iubite.
August 2010- Ilie a înjurat o jurnalistă
Fostul mare tenismen pare că a cam uitat bunele maniere acasă, de când e cu Brigitte. Nu de alta, dar, anul trecut, în luna august, a înjurat o jurnalistă care dorea să-i ia un interviu, în faţa unui restaurant din Timişoara.
Intrigat că a fost pândit, acesta nu a mai ţinut cont că are în faţă o femeie şi a înjurat-o ca la uşa cortului, fază care a fost surprinsă de cameramanul care o însoţea.
Mai 2011- Brigitte a vrut să bată un paparazzo
Brigitte a avut o altercaţie, anul acesta, în luna mai, într-o benzinărie de pe Autostrada Soarelui, ea ameninţând un paparazo, care o urmărea pe şosea, cu maşina, că „îl desfiinţează". Şi Ilie îi ţinea isonul, ţipând de zor la fotograful care îşi făcea meseria, ameninţându-l cu tribunalul.
Iunie 2011- Urlete în plină stradă
Dacă Amalia avea diplomaţia de a-l dojeni pe Ilie între patru pereţi, ca să nu îl facă de râs în public, noua lui iubită pare o femeie dintr-o bucată.
Astă vară, în luna iunie, pe când Brigitte şi Ilie se întorceau din oraş, aceasta i-a făcut un scandal monstru în plină stradă, fără să ţină cont că ar putea avea şi spectatori.
Mai citeşte:
EXCLUSIV! Brigitte Sfăt, 20 de lei bacşiş pentru oamenii care îi duc mobila - FOTO
Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt şi-au comandat verighete în Franţa
Ilie Năstase a dat-o în judecată pe Brigitte Sfăt şi cere 200.000 de euro
Brigitte şi Ilie Năstase îşi redecorează dormitorul matrimonial - VIDEO/ FOTO