A murit regizorul Bela Tarr, cunoscut pentru ecranizarea „Satantango”, un film cu o durată de șapte ore
Renumitul regizor de film maghiar Béla Tarr a încetat din viață marți, la 70 de ani, conform unei declarații transmise către MTI de cineastul Bence Fliegauf, în numele familiei, anunță Agerpres. Tarr a fost unul dintre cei mai influenți cineaști ai cinematografiei contemporane. De numele lui se leagă legendarul film „Satantango”, cu o durată de șapte ore.
În 2025, a fost distins cu Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
A murit regizorul filmului „Satantango”
Tarr este cunoscut îndeosebi pentru ecranizarea „Satantango”, cu o durată de peste şapte ore, în 1994, după romanul omonim al scriitorului ungar Laszlo Krasznahorkai, laureat al premiului Nobel pentru literatură în anul 2025.
Tarr a semnat de asemenea şi o adaptare după romanul din 1989 al scriitorului - ''Az ellenallas melankoliaja'' (''The Melancholy of Resistance'') -, plasat într-un loc izolat din perioada comunistă, în filmul ''Werckmeister Harmonies'', realizat în anul 2000.
Regizorul ungar a fost recompensat anul trecut la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) cu Premiul pentru întreaga activitate.
Bela Tarr premiat la TIFF pentru întreaga activitate
TIFF l-a invitat vara trecută la Cluj, unde i-a acordat Premiul pentru Întreaga Activitate. Aproape toate filmele sale, printre care capodoperele Damnation sau Calul din Torino, au umplut sălile la TIFF, în prezența regizorului, scrie Cultura la Dubă.
TIFF a scris pe pagina de Facebook un mesaj, amintind de întâlnirea cu cineastul care a avut loc în vara anului 2025.
„În iunie, la TIFF.24, Béla Tarr a urcat pe scenă pentru a primi Premiul pentru întreaga activitate. În cinematografe și pe străzile din Cluj ne-a lăsat însă un cadou inegalabil: o întâlnire cu filmele sale și cu felul său profund de a privi oamenii și viața.
<<Când faci un film, nu te aștepți ca altcineva, dintr-un alt colț al lumii, să-l vadă. Facem filme pentru oameni, pentru cei mai puțin norocoși, pentru cei care au nevoie să li se spună o poveste. Pentru că, în final, asta suntem cu toții: niște oameni>>. Ne rămân filmele și această amintire. Drum bun.
