Vinurile lui Stalin valorează o avere. Țara care deține 40.000 de sticle deschide pentru prima oară ușile cramei
Pânze de păianjen încâlcite atârnă din tavan, în lumina slabă, iar un miros plăcut, dulceag și ușor înțepător plutește în aerul acestei crame care adăpostește o colecție de rarități din secolele XIX și XX, deținută cândva de cel mai controversat fiu al Georgiei, liderul sovietic Iosif Stalin, scrie Reuters.

În spatele unor uși păstrate închise timp de decenii se află una dintre cele mai valoroase colecții din lume: peste 40.000 de sticle de vin rare, unele vechi de peste două secole. Pentru prima oară autoritățile din Georgia au decis să arate publicului comoara din depozitele țării.
Colecția secretă păstrată în pivnițele lui Stalin
Colecția impresionantă se află la Tbilisi, capitala Georgiei.
Țara din Caucazul de Sud se promovează drept locul de naștere al vinului, existând dovezi arheologice care atestă o tradiție neîntreruptă a producerii vinului de peste 8.000 de ani.
Stalin, născut în Georgia și lider al Uniunii Sovietice din 1924 până la moartea sa, în 1953, era un consumator și colecționar pasionat de vinuri.

Colecția sa include vinuri provenite de la cele mai renumite domenii din Bordeaux, care au aparținut cândva țarului Alexandru al III-lea al Rusiei și fiului său, Nicolae al II-lea.
Sovieticii au confiscat colecția imperială a Romanovilor după Revoluția Rusă din 1917, iar Stalin a devenit custodele acesteia, adăugând treptat soiurile sale georgiene preferate.
Pivnița care adăpostește cele 40.000 de sticle a fost desigilată pentru prima dată în această săptămână.
Privind sticlele acoperite de praf și lichidul de culoarea ambrei din interior, colecționarul Victor Chen, venit la Tbilisi din Dallas, Texas, s-a declarat încântat de ceea ce a descoperit.
„Ai senzația că ești Indiana Jones deschizând o peșteră: poate să nu fie nimic, poate să fie ceva extraordinar”, a spus el, făcând referire la celebrul arheolog aventurier din seria de filme.
Licitația care poate pune Georgia pe harta marilor colecționari
Autoritățile georgiene intenționează să scoată la licitație o parte din colecție, inclusiv sticle datând de la începutul secolului al XIX-lea. Fondurile obținute vor fi folosite pentru deschiderea unei școli dedicate educației viticole.
Irakli Gilauri, proprietarul Gilauri Wines, care a colaborat cu Ministerul Agriculturii la acest proiect, spune că evenimentul poate transforma Georgia într-un punct important pe harta colecționarilor internaționali de vin.


































