Boala care a ucis trei bebeluşi a trecut graniţa

Ultima actualizare:

    Cotidianul “La  Repubblica” a  relatat cazul  băieţelului de un  an şi două luni
Cotidianul “La Repubblica” a relatat cazul băieţelului de un an şi două luni

Panică în Italia, după ce valul îmbolnăvirilor bebeluşilor din Argeş a trecut graniţa. Un copilaş român, din Florenţa, a fost diagnosticat de medici cu sindrom hemolitic-uremic. Potrivit presei italiene, copilul de un an şi două luni ar fi consumat brânză produsă de „Lactate Brădet”, din judeţul Argeş.

Sindromul hemolitic-uremic (SHU), boala din cauza căreia au murit trei bebeluşi din Argeş, bagă spaima şi în italieni. Publicaţia „La Repubblica” a anunţat, ieri, că un copil român, de un an şi două luni, a fost diagnosticat de medicii din Florenţa cu SHU, provocat de bacteria E.Coli. Micuţul, care este internat la Spitalul Meyer, are o stare „serioasă, dar nu gravă”, spun jurnaliştii italieni. Aceştia mai afirmă că românul s-a îmbolnăvit, după ce părinţii i-au dat brânză produsă de fabrica „Lactate Brădet” (Argeş), care se vinde şi în magazine din Italia.Prin urmare, autorităţile sanitare din zona Florenţa au declanşat o anchetă epidemiologică, suspectând că brânza de origine românească ar fi provocat îmbolnăvirea. Totodată, au emis un avertisment către populaţie să nu mai consume brânza respectivă şi să returneze aceste produse magazinelor de la care le-au achiziţionat. În plus, autorităţile sanitare mai atenţionează că, în cazul în care vor fi descoperite în magazine produse de la „Lactate Brădet”, acestea vor fi oprite de la vânzare şi confiscate.

Val de îmbolnăviri în Argeş

Scandalul îmbolnăvirilor în România a izbucnit în 29 ianuarie, când au fost transferaţi la Spitalul ”Marie Curie” din Bucureşti 16 copii, majoritatea din Argeş, cu SHU sau cu suspiciuni de SHU. Dintre aceştia, trei fetiţe din Argeş au murit în spital, pe 4, 15 şi 16 februarie. Cauza îmbolnăvirii copiilor din judeţul Argeş care au dezvoltat sindrom hemolitic-uremic este o tulpină de E.coli, a anunţat, în 25 februarie, ministrul sănătăţii. În cadrul anchetelor efectuate de autorităţi a fost luată în calcul şi varianta ca brânza de la „Lactate Brădet” să fi provocat îmbolnăvirile. În 9 martie, managerul Institutul Cantacuzino a declarat, pentru news.ro, că brânza de la Brădet nu a fost sursa îmbolnăvirii copiilor.

«Am retras produsele din Italia»

Patronul firmei ”Lactate Brădet”, Marius Ba­dea, a declarat că băiețelul român nu avea cum să se îmbolnăvească din cauza produsului românesc și că așteaptă rezultatele anchetei, potrivit Mediafax. ”Reprezentantul nostru din Italia ne-a informat... Eu înțeleg grija părinților să spună aceste lucruri pentru a se găsi cauza, dar noi nu avem vină. Pe data de 1 martie, noi am sistat producția, de pe piața din Italia fiind retrase produsele noastre. Aceasta este o veste care, din nou, aduce suspiciune asupra calității produsului Brădet, stăm iar cu grijă până vor ieși rezultatele. Tot ce îmi rămâne de făcut e să aștept rezultate de la cei în măsură să stabilească ce s-a întâmplat”, a declarat Marius Badea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kovacs jpg
image
image
image
image
image
image
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net