VideoEmmanuel Macron, la jogging în Ankara cu celebrii ochelari „aviator”. Cum i-a salutat pe localnici
Emmanuel Macron a avut parte de un moment neobișnuit în timpul vizitei sale la Ankara, unde participă la Summitul NATO. Președintele Franței a ieșit la alergat pe străzile capitalei Turciei și i-a surprins pe localnici cu un salut neașteptat. Apariția sa nu a trecut neobservată nici datorită accesoriului care a devenit deja o marcă personală.

După reuniunea de marți din cadrul Summitului NATO, Emmanuel Macron și-a început dimineața următoarea zi cu o alergare prin cartierul Cankaya, una dintre cele mai exclusiviste zone din Ankara. Liderul francez a plecat din fața hotelului în care este cazat și a alergat până într-un parc din apropiere.
Pe tot parcursul traseului, acesta a fost însoțit de gărzile sale de corp și de un translator. Potrivit presei internaționale, Macron i-a salutat pe localnicii pe care i-a întâlnit în cale cu un simplu „Bonjour!”, gest care a atras imediat atenția.
Celebrii ochelari au apărut şi la Summitul NATO
La dineul oficial organizat în marja Summitului NATO, președintele Franței și-a făcut apariția purtând, bineînțeles, celebrii ochelari de soare în stil „aviator”, accesoriu pe care îl poartă tot mai des în ultimele luni.
Presa franceză notează că ochelarii au depășit de mult rolul lor practic și au devenit un element asociat imaginii lui Emmanuel Macron. Jurnaliștii de la La Dépêche susțin că alegerea acestui model îi conferă liderului francez o imagine inspirată de piloții de vânătoare.
„Emmanuel Macron pare să aibă puțină aură de pilot de vânătoare: calm, măiestrie tehnică, o privire care scanează orizontul fără a fi văzută la rândul ei”.
Aceiași ochelari au fost remarcați și în timpul participării sale la Forumul Economic Mondial de la Davos, dar și în timpul unei vizite oficiale în Siria. Potrivit unor surse apropiate președintelui francez, accesoriul ar fi fost purtat inițial din cauza unei probleme oculare, posibil asociată unei conjunctivite.
În timp, însă, modelul cu lentile oglindă și design inspirat de celebra pereche purtată de personajul interpretat de Tom Cruise în filmul „Top Gun” a devenit unul dintre elementele definitorii ale aparițiilor publice ale lui Emmanuel Macron.



































