Românca din Anglia, șofer de autobuz, care câștigă 40.000 de euro pe an! „La garaj este ca o familie"

Ultima actualizare:

O româncă, mutată în Anglia de la vârsta de 22 de ani, povestește cum a ajuns de la lucrul din domeniul ospitalității să fie șofer de autobuz. Femeia spune că întotdeauna a fost pasionată de șofat, însă nu s-a gândit serios că ar putea câștiga și bani din asta. Până într-o zi, când susținută de soțul său, s-a înscris la un curs de formare. În prezent, românca a ajuns să câștige aproximativ 33.000 de lire pe an, iar la locul de muncă simte că face parte dintr-o familie. 

Povestea româncei ajunsă șofer de autobuz, în Anglia Foto: Shuttestock
Povestea româncei ajunsă șofer de autobuz, în Anglia Foto: Shuttestock

A ajuns șoferiță de autobuz la 40 de ani 

Românca și-au urmat inima, cea care îi dicta faptul că trebuie să schimbe locul de muncă. Nu se simțea împlinită atunci când mergea la job-ul din domeniul ospitalității. Faptul că avea 40 de ani nu o speria, așa că a făcut schimbarea. 

„Am devenit șoferiță de autobuz chiar înainte de a împlini 40 de ani. Până atunci lucrasem într-o brutărie și simțeam nevoia să fac o schimbare. Întotdeauna mi-a plăcut să conduc, dar mă îngrijora faptul că această profesie era considerată un loc de muncă pentru bărbați și că femeile la volan erau rar întâlnite.

Mi-am petrecut copilăria în România și am venit aici la vârsta de 22 de ani. Așadar, am trăit și am lucrat în Anglia aproximativ jumătate din viața mea, în principal în domeniul ospitalității. Știam că aveam nevoie de un loc de muncă bine plătit care să se potrivească cu nevoile de îngrijire a fiicei mele și cu programul școlar al acesteia. Lucrul în brutărie nu îmi oferea acea flexibilitate sau salariu suficient, iar munca era și foarte solicitantă", a declarat românca, potrivit The Telegraph.

"Era o a doua șansă pentru mine și știam că ar trebui să încerc"

„La un moment dat, un prieten mi-a spus că intenționează să devină șofer de autobuz, iar acest lucru m-a pus pe gânduri. Mi-a vorbit despre toate avantajele locului de muncă, dar nu vedeam multe femei care să conducă autobuze, așa că nu mă simțeam suficient de încrezătoare să o fac. Am ezitat și nu m-am înscris în același timp cu el, dar am început să mă gândesc serios la asta.

Timp de patru ani, prietenul meu a continuat să-mi vorbească despre această meserie și, în cele din urmă, am început să cred ce spunea el. Era o a doua șansă pentru mine și știam că ar trebui să încerc, știind că, dacă nu mergea bine, mă puteam întoarce oricând la restaurante sau servicii pentru clienți", a mai adăugat femeia. 

Câștigă 33.000 de lire pe an, cinci zile pe săptămână

Pentru a deveni șofer de autobuz în Londra, trebuie să finalizezi un curs de formare PCV, conform cu standardele Agenției pentru Conducători Auto și Vehicule. Totul a durat aproximativ cinci luni, iar eu am trecut examenul de prima dată, după un test practic de patru ore și un examen teoretic.

Partea cea mai bună este că ești plătit în timpul formării. Acum câștig 33.000 de lire pe an și lucrez cinci zile pe săptămână. Pot câștiga și pentru orele suplimentare, iar tariful este mai mare pe timp de noapte și dimineața devreme", mai spune femeia.

"La garaj este ca o familie"

Femeia spune că a ajuns să simtă că la job face parte dintr-o familie. „Ce iubesc la acest job este că ajung să cunosc multe persoane. Dacă lipsesc de pe traseu, mă întreabă unde am fost și dacă sunt bine. Am și pasageri cu deficiențe de auz și am vrut să pot comunica mai bine cu ei, așa că am învățat limbajul semnelor. Acum știu destul de bine să le fac semnele de bază și să îi salut.

Îngrijorările mele legate de a fi tratată diferit ca femeie au dispărut aproape complet. La garaj este ca o familie; uneori îmi ia 20 de minute să plec după tură pentru că stau de vorbă cu colegii mei în sala de odihnă”, a concluzionat femeia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net