Sora unui terorist din Paris, distrusă de remuşcări: Poate e vina mea

Ultima actualizare:

    Samy Aminour a fugit în Siria în 2013 pentru a se alătura ISISfoto: cnn.com
Samy Aminour a fugit în Siria în 2013 pentru a se alătura ISISfoto: cnn.com

Sora unui terorist de la Paris a povestit că gestul fratelui său a fost un şoc complet pentru ea. Anna Aminour a explicat că întreaga familie se simte vinovată pentru faptele lui Samy, unul dintre cei trei terorişti care au luat cu asalt sala de concerte Le Bataclan, pe 13 noiembrie.

Anna a povestit că ultima conversaţie avută cu Samy, în vârstă de 28 de ani a avut loc în august, când acesta a transmis salutări familiei şi pisici sale şi apoi i-a spus surorii lui că are multe pe cap. 

Deşi i-a promis că o va suna din nou, Anna nu a mai auzit de Samy decât după atacurile de pe 13 noiembrie din Paris. El a fost unul dintre cei trei terorişti care au intrat în sala de concertele Le Bataclan şi au ucis 89 de oameni, înainte de a se arunca în aer. 

"La început am fost şocată, ţipam de de disperare şi tristeţe. Apoi mi-a spus că trebuie să fie o greşeală", a povestit Anna, pentur cnn.com

În primul interviu pe care l-a acordat presei, femeia a explicat că întreaga familie se simte vinovată pentru gestul lui Samy. Anna încă nu poate să creadă că fratele ei a fost capabil de o asemenea atrocitate. 

"Ne întrebăm zilnic ce s-a întâmplat, de ce. A fost în acelaşi pântec ca mine. Am crescut împreună, aşa că de ce am luat-o pe drumuri atât de diferite. Era o persoană bună, sensibilă, puţin timidă, dar pe care te puteai baza. Era generos, cineva căruia îi plăcea să râdă", a mai spus femeia. 

Însă acest băiat s-a transformat într-un criminal după ce a plecat în Siria pentru a se alătura ISIS. Se crede că Samy a stat câţiva ani acolo. Când a plecat de acasă, le-a spus părinţilor că se duce cu nişte prieteni în sudul Franţei, dar nu s-a mai întors. Anna crede că radicalizarea fratelui său a început că lucruri pe care le-a văzut pe Internet. Familia nu era una strictă, dar comportamentul lui Samy a început să se schimbe acum patru ani, în 2011. 

"Schimbările prin care a trecut, de la felul în care se îmbrăca, la muzica pe care o asculta şi la locurile unde ieşea, nu s-a întâmplat peste noapte", a spus sora lui Samy. 

Ea crede că Samy, care lucra ca şofer de autobuz, a fost spălat pe creier. "Veneau la el şi îi spuneau că trebuie să vină la slujba de la moschee şi că trebuie să fie devotat faţă de Islam".

Familia susţine că au încercat să îl ajute, dar nu au avut succes. "Am încercat să ridică alarma, să vorbim cu oamenii din jurul nostru".

Samy a intrat în vizorul serviciilor secrete franceze în 2012, după ce a vrut să plece în Yemen şi a fost acuzat de "activităţi în colaborare cu o celulă teroristă". Atunci a fost pus sub surpraveghere. A fugit însă din Franţa şi a un mandat de arestare internaţional a fost emis pe numele său. 

Se pare că tatăl lui a mers în Siria după el, pentru a-l convinge pe Samy să se întoarcă acasă. Acolo a aflat că Samy îşi schimbase numele în Abu Hajia şi era însurat. 

"Ne simţim vinovaţi, ne gândim că poate am fi putut face ceva diferit. Poate", a mai adăugat Anna, care a spus că ştie că nu au ce face pentru familiile victimelor: "Înţelegem durerea pe care o simt şi ştim că nu putem face nimic pentru a-i aduce înapoi pe cei dragi".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net