Ziua în care SUA au aruncat 4 bombe nucleare în Andaluzia
În urmă cu 50 de ani, a avut loc un eveniment care ar fi putut schimba istoria lumii. Pe 16 ianuarie 1966, bombardierul american B-52 Stratofortress a decolat de la baza Air Force Seymour Johnson, situată în Carolina de Nord. Bombardierul a zburat timp de 24 de ore deasupra Atlanticului în scopul de a testa capabilitatea nucleară a Statelor Unite ale Americii.
Era o misiune de rutină, dar dezastrul a lovit Palomares, o regiune din Andaluzia, atunci când aeronava s-a oprit să alimenteze. Patru bombe cu hidrogen s-au îndreptat spre sol cu viteze năucitoare. Ar fi omorât milioane de oameni dacă ar fi explodat, însă mai mulți factori au dus la ceea ce localnicii numesc un „miracol divin”.
Zborul unei aeronave încărcate cu patru bombe cu hidrogen, fiecare dintre ele fiind de câteva sute de ori mai puternică decât bomba care a lovit Hiroshima, nu poate fi, din start o misiune ușoară. Dar, pentru cei șapte membri ai echipajului de la bordul B-52 Stratofortress era o zi absolut normală. Misiunea lor făcea parte din uriașa operațiune Chrome Dome.
Cum a început misiunea
Pentru a le oferi americanilor viteză de reacție în cazul în care sovieticii ar fi lansat un atac nuclear, aceste bombardiere aveau misiuni zilnice. Aeronavele zburau deasupra Atlanticului până în coasta de est a Italiei, apoi se întorceau în SUA. Acest lucru presupunea că bombardierele aveau posibilitatea de a lansa un atac imediat, în cazul în care președintele SUA dădea ordinul. În ziua de 16 ianuarie 1966, aeronava B-52 era pilotată de un tânăr de 29 de ani, pe numele său Charles J. Wendorf. În pofida vârstei sale, Charles avea o experiență de cinci ani de pilotaj pe astfel de bombardiere. Era tatăl a trei copii, iar în acea zi soția lui, Bette, l-a avertizat că are un presentiment cu privire la misiunea la care urma să ia parte. L-a implorat să nu se ducă, dar Wendorf i-a spus că trebuie să urmeze ordinele și că nu are de ales.
S-a dezlănțuit iadul
Pentru că misiunea era lungă, B-52 trebuia alimentat în aer de patru ori. Așa a început totul. După ce a întors deasupra Mării Adriatice, avionul s-a îndreptat spre al treilea punct de alimentare iar de acolo trebuia conectat la uriașul KC-135 Stratotanker, la aproximativ 10 km deasupra Spaniei. Pentru că ambele aeronave zburau cu viteze mari, alimentarea era destul de complicată. În acel moment, Wendorf luase o pauză, iar la cârma avionului se afla maiorul Larry G. Messinger, unul dintre cei doi copiloți. Întreaga operațiune presupunea ca bombariderul să fie alimentat în aer, fiind tractat de KG-135.
Operatorul KG-135 a sesizat că bombardierul se apropia mult prea repede și l-a rugat pe pilot să încetinească. Situația părea calmă.
„Nu era o situație periculoasă, dar brusc s-a dezlănțuit iadul”, își amintește Messinger, citat de Daily Mail.
Iad este un cuvât potrivit pentru ceea ce s-a întâmplat. B-52 a pierdut controlul și s-a lovit cu aripa lui KG-135. Focul a cuprins rapid aeronava încărcată cu combustibil, bombardierul a început să se deterioreze în aer, iar echipajul a încercat să se salveze sărind cu parașuta. Nu se mai putea face nimic în legătură cu cele patru bombe cu hidrogen care se îndreptau cu o viteză amețitoare spre sol și care aveau capacitatea de ucide milioane de oameni din toată Europa din cauza efectelor radiațiilor.
La un pas de dezastru
După o jumătate de secol, cu toții știm că Spania nu a fost, de fapt, nicidecum distrusă de explozii termonucleare. Dacă un astfel de dezastru ar fi avut loc, istoria ultimilor 50 de ani ar fi fost complet diferită. Cu toate acestea, povestea are un ecou recent, mai ales că, în urmă cu doar câteva zile, Coreea de Nord a anunțat că a testat cu succes bombe cu hidrogen. Declarațiile lui Kim Jong-un au cauzat neliniște pe tot globul, mai ales că liderul de la Phenian a afirmat în nenumărate ocazii că nu ar ezita să bombardeze Vestul cu prima ocazie. Cât de înfricoșător este să descoperi că, acum 50 de ani, un astfel de scenariu aproape că a avut loc?! Pericolul părea iminent...
Bombele cu hidrogen de la bordul avionului nu s-au detonat atunci când au lovit solul, deși explozibilul convențional din două dintre acestea a explodat, „aruncând” trei kilograme de plutoniu - 239 foarte radioactiv în jurul satului pescăresc Palomares.
„Din cer ploua cu foc”
Cu toate că americanii au încercat să șteargă urmele, incidentul are ramificații chiar și în zilele noastre. În Palomares locuiau 1.600 de oameni care s-au trezit bombardați de bucăți uriașe de metal. În cuvintele unei fetițe de cinci ani, martoră la teribilul incident, „din cer ploua cu foc”. Deși localnicii au văzut moartea cu ochii, dezastrul a fost evitat ca prin minune.
De ce nu a explodat prima bomba? În primul rând, niciuna dintre cele patru bombe nu au fost armate de către echipaj, ceea ce presupune că circuitele electrice necesare pentru a duce la explozie nu au fost activate. Explozbilul convențional din bombele cu hidrogen, cum ar fi B28, ar trebui detonat într-o anumită ordine, pentru a duce la fisiunea urnaiului și plutoniului, apoi la fuziunea dintre atomii de hidrogen, care oferă adevărata putere devastatoare a bombei.
Ce s-a întâmplat cu celelate trei bombe cu hidrogen? În mod miraculos, niciuna nu a făcut pagube. A doua a fost detonată, însă doar jumătate din explozibilul convențional a explodat. A treia a aterizat într-un râu secat și nu a explodat, iar a patra a ajuns în mare. Un alt detaliu miraculos a fost că parașutele bombelor nu au funcționat așa cum trebuie, ceea ce înseamnă că au aterizat cu o forță năucitoare și au fost îngropate în pământ. Briza a dus particulele radioactive departe de Palomares și nu e de mirare că preotul satului a crezut că a fost „mâna lui Dumnezeu” care i-a salvat pe localnici.
Ce s-a întâmplat cu echipajul
Norocul a salvat localitatea Palomares, dar soarta nu a fost la fel de blândă cu echipajele celor două aeronave B-52 și KG-135. Cei patru membri ai echipajului KG-135 au ars de vii la bordul aeronavei. Cei din B-52 au fost mai norocoși. Patru membri ai echipajului, inclusiv căpitanul Wendorf, au reușit să sară cu parașuta și să aterizeze la loc sigur.
La doar câteva minute după accident, la Casa Albă a avut loc o ședință de urgență. Americanii aveau ordin să îndepărteze bombele din Palomares cât mai repede. Trei dintre ele au fost localizate în doar 24 de ore, dar Statele Unite ale Americii s-au lovit de o problemă majoră: a patra bombă se afla în adâncul Mării Mediterane. U.S Navy a avut nevoie de trei luni pentru a o localiza. Soarta putea fi teribila atunci, când, un submarin s-a lovit de suspantele parașutei de care era legată bomba și a fost la un pas de dezastru. Într-un final, la mijlocul lui aprilie 1866, bomba a fost adusă la suprafață.
