Ion Dichiseanu: «Primesc 150 de lei pe reprezentaţie, după zeci de repetiţii»

Ultima actualizare:

    Viaţa de actor nu e tocmai roz
Viaţa de actor nu e tocmai roz

Au jucat zeci de ani pentru teatrele de marcă ale României, însă când a venit vârsta pensionării, directorii s-au lepădat de ei. Sistemul i-a învins şi au fost nevoiţi să joace pe unde au putut pe sume de nimic. Deşi sunt destul de înaintaţi în vârstă, Florin Zamfirescu sau Ion Dichiseanu, coloşii teatrului, prestează pe sume ruşinoase.

Pentru actorii profesionişti, viaţa înseamnă teatru. Casa şi familia ocupă al doilea loc după actorie. Pentru Florin Zamfirescu, Teatrul Odeon a fost locul unde şi-a dat peste 40 de ani din viaţă, ca să bucure spectatorii cu rolurile sale interpretate impecabil.

Ion Dichiseanu alături de fiica şi fosta soţie, Simona, exact în urmă cu 9 ani. După alţi 3 ani, în 2008, actorul a divorţat

Viaţa de actor nu e tocmai roz
Viaţa de actor nu e tocmai roz

Din păcate, vârsta şi legea i-au spulberat visele în urmă cu trei luni. Înainte să împlinească vârsta 65 de ani, directoarea Dorina Lazăr i-a pus în braţe o hârtie  prin care-i spunea că a ajuns la anii de pensie şi îl obliga să-şi semneze concedierea. Învins de sistem a fost şi un alt actor care face cinste României. Ion Dichiseanu (80 de ani), idolul femeilor de odinioară, sau Alain Delon al României, a fost emblema Teatrului Nottara vreme de 52 de ani. Ziua în care a plecat din teatru a fost ca un divorţ pentru el.

A participat la “Dansez pentru tine” cu fiica sa, Ioana

Viaţa de actor nu e tocmai roz
Viaţa de actor nu e tocmai roz

„Penultima oară am jucat în „Misterele Londrei”, în regia lui Dominic Dembinski, unde o aveam parteneră pe Ilinca Goia, apoi în „Sărbători fericite” cu Diana Lupescu,  şi se întâmpla în urmă cu vreo zece ani, iar de-atunci nu am mai jucat pentru Teatrul Nottara. Cred că un actor nu are vârstă, el joacă atât cât îl ţin forţele mentale şi fizice. Sunt în asentimentul colegilor mei. Nu e uşor să ţi se spună: gata, nu mai avem nevoie de tine! E o crimă”, ne-a povestit resemnat maestrul.

A fost supranumit “Alain Delon de România”

Viaţa de actor nu e tocmai roz
Viaţa de actor nu e tocmai roz

La cei 80 de ani ai săi, Dichiseanu nu poate  sta departe de scenă, chiar dacă joacă roluri pe bani puţini: 150 de lei pe reprezentaţie.

„Joc în continuare, am colaborări cu alte trupe particulare, spre exemplu acum joc în „Pluralul englezesc”, piesă cu care am avut turneu prin toată ţara. Într-un teatru particular repeţi de zece, douăzeci de ori până ieşi la rampă cu un spectacol, iar repetiţiile nu se plătesc, ci doar reprezentaţiile. Adică 150 de lei, dar nu mă plâng, aceasta este menirea mea pe pământ şi nu o văd ca pe un sacrificiu”, a conchis artistul.

Eugen Cristea are salariu de 2.200 lei

După 40 de ani de meserie, actorul Eugen Cristea (62 de ani) a ajuns la „impresionantul” salariu de 2.200 de lei. Nici nu poate să-şi facă un credit la bancă, dacă are nevoie.

„Actorii au salariu fix, indiferent câte spectacole au pe lună. Remuneraţia e diferenţiată pe categorii, adică un debutant e plătit cu minimul pe economie. Iar de pensie nici nu mai vorbim.Soţia mea, Cristina Deleanu, are 2.100 de lei”, spune Eugen Cristea.

Eugen Cristea şi soţia sa, Cristina Deleanu

Viaţa de actor nu e tocmai roz
Viaţa de actor nu e tocmai roz

Mărturiseşte că meseria de actor nu e profitabilă decât pentru cei dispuşi la compromisuri.Adică să joace în piese sau filme care nu le fac cinste, nu-i reprezintă.

„E din ce în ce mai greu. Credeţi-mă că nici nu mai ştiu ce vrea publicul. Din fericire, mai are şi alte colaborări, pe lângă teatrul Masca, unde e angajat. Şi e plătit în medie cu 200-300 de lei pe reprezentaţie. Câştig cât să trăiesc la limită, adică îmi permit să intru într-un mall şi să cumpăr produse la ofertă”, mai spune Eugen Cristea.

Arşinel e angajat ca manager al teatrului

Alexandru Arşinel (74 de ani) şi Stela Popescu (78 de ani) au făcut cuplu pe scena Teatrului de Revistă Constantin Tănase, din anul 1964, fiind emblemele acestei instituţii culturale.

Viaţa de actor nu e tocmai roz
Viaţa de actor nu e tocmai roz

Cu toate acestea, chiar dacă au ieşit la pensie, au putut colabora în continuare pe aceeaşi scenă, dar şi cu alte teatre care i-au dorit. În prezent, Arşinel are o activitate de 50 de ani şi a fost angajat de primărie în funcţia de manager al teatrului. Acesta a fost nevoit să renunţe la pensia de 23 de milioane, pentru salariul de manager.

„În urmă cu 3 ani, printr-o hotărâre, nu s-a mai permis ca celor care au continuat activitatea să mai cumuleze pensia, dacă e mai mare de 17 milioane. Eu am rămas în continuare angajat la stat şi primesc doar leafa”, a declarat pentru Click! comediantul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net